4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:50
No menu items!

Traficul feroviar este deschis pe toate magistralele, cu restricţii pe zece linii. 105 trenuri sunt anulate

spot_img

  cfr iarna

Traficul feroviar este deschis, marţi, pe toate magistralele, dar pe zece linii sunt restricţii de circulaţie, iar 105 trenuri sunt anulate, potrivit companiei „CFR”.

Situaţia centralizată până la ora 06.20 arată că circulaţia este restricţionată, din cauza zăpezii, pe zece linii, respectiv Brăila – Făurei-Buzău, Bucureşti Nord – Urziceni, Goleşti – Chitila, Iaşi – Buhăieşti, Mărăşeşti – Tecuci-Barbosi, Ploieşti – Râmnicu Sărat-Adjud, Ploieşti Sud-Armăşeşti, Urziceni – Făurei, Urziceni – Slobozia şi Vereşti – Leorda. Pe aceste linii este interzisă circulaţia trenurilor formate din automotoare, echipele de intervenţie acţionând cu utilaje.

Traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată, dar circulaţia trenurilor este adaptată la condiţii meteo nefavorabile, se arată într-un comunicat de presă al companiei „CFR”.

În trafic nu mai sunt garnituri blocate, dar 105 trenuri sunt anulate. Trenurile aflate în circulaţie asigură legătura pe calea ferată cu toate judeţele, a precizat sursa citată.

Echipele de intervenţie patrulează cu utilaje pentru deszăpezire pe toate secţiile de cale ferată din judeţele afectate de viscol, iar în gări şi la intrările în staţii, personalul feroviar curăţă liniile şi macazurile.

C.A.