-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:55
No menu items!

Trafic restricționat în Capitală începând cu ora 15,00, cu ocazia desfășurării meciului România-Grecia

spot_img

restrictie

Traficul rutier va fi restricționat marți începând cu ora 15,00, cu ocazia desfășurării meciului de fotbal România-Grecia, pe Stadionul Arena Națională.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, traficul rutier va fi restricționat gradual și dacă situația va impune, până la defluirea totală a spectatorilor pe: str. Maior Coravu, între șos. Mihai Bravu și intrarea în Stadionul Național Arena, precum și străzile care intersectează și acced în acest tronson; str. Vatra Luminoasă, între șos. Mihai Bravu și str. Pierre de Coubertin, precum și străzile care intersectează și acced în acest tronson. 


Traseele mijloacelor RATB vor fi deviate începând cu orele 18,00. Mijloacele de transport în comun vor întoarce la depoul Vatra Luminoasă. 


De asemenea, circulația va fi restricționată și pe str. Pierre de Coubertin, între str. Vatra Luminoasă și rondul de la intrarea în Stadionul Național Arena, precum și străzile care intersectează și acced în acest tronson.

Excepție de la restricțiile rutiere fac autovehiculele destinate situațiilor de urgență, precum și transportul RATB.

Accesul auto în incinta Stadionului Național Arena se va face prin intrările dinspre bd. Basarabia, str. Maior Coravu și str. Sergent Vasile Șerbănică.

Rutele ocolitoare sunt: șos. Mihai Bravu — șos. Iancului — șos. Pantelimon; bd. Unirii — bd. Basarabia — bd. Chișinău — șos. Pantelimon.

Brigada Rutieră București solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă, să circule cu maximă atenție, să folosească rutele ocolitoare și să respecte semnalele polițiștilor rutieri aflați în trafic pentru devierea acestuia.

Peste 3.700 de polițiști și 900 de jandarmi asigură ordinea publică cu ocazia desfășurării meciului România-Grecia care va avea loc pe Arena Națională, începând cu ora 21,00.

A.V.