-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:37
No menu items!

Trafic restricţionat la ieșirea din țară pe la Giurgiu și Vidin, în urma unor proteste ale fermierilor bulgari

spot_img

Traficul este restricţionat, luni, pe ambele sensuri la ieşirea din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu, pe teritoriul Bulgariei, din cauza unor acţiuni de protest ale producătorilor bulgari de cereale, relatează Agerpres.

De asemenea, o situaţie asemănătoare se înregistrează şi la ieşirea din Punctul de Trecere a Frontierei de la Calafat, fermierii bulgari din zona Vidin fiind şi ei implicaţi în acţiunea de protest, au informat reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu.

„În cursul acestei zile, autorităţile bulgare au informat ITPF Giurgiu cu privire la faptul că, începând cu ora 10.00, vor fi desfăşurate acţiuni de protest ale producătorilor de cereale bulgari, în zona adiacentă PTF Ruse-Giurgiu şi PTF Vidin-Calafat. Astfel, traficul este restricţionat pe ambele sensuri pe teritoriul Bulgariei, la ieşirea din PTF Giurgiu, respectiv PTF Calafat”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ITPF Giurgiu.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, camioanele, dar şi autoturismele care intră sau ies din ţară prin PTF Giurgiu au de aşteptat 60 de minute.

Fermierii bulgari protestează luni în legătură cu reluarea importurilor de cereale ucrainene în țară lor(Bulgaria, spre deosebire de Polonia, Slovacia și Ungaria, nu l-a extins).Fermierii plănuiesc vor să blocheze drumurile și punctele de trecere a frontierei.

Prim-ministrul bulgar Nikolai Denkov a vorbit ascuțit despre această problemă, comparând fermierii cu teroriștii.

„Nu negociez cu teroriștii”, a spus el, comentând cererile protestatarilor.

D.Constantin