-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:56
No menu items!

Trafic foarte intens pe Autostrada Soarelui. Banda de încasare de la Fetești ar putea fi închisă

spot_img

Traficul este foarte intens, vineri, pe sensul către litoral al Autostrăzii Bucureşti – Constanţa, iar valorile sunt în creştere. 

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, pentru prevenirea evenimentelor nedorite, şoferii sunt sfătuiţi să manifeste prudenţă sporită la volan, să nu efectueze manevre periculoase şi să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele din faţă.

De asemenea, şoferii sunt sfătuiţi să achite tariful de trecere pentru podurile peste Dunăre la staţiile de alimentare cu carburanţi sau prin sms, la numărul 7577.

Dacă se optează pentru plata peajului la distribuitorii autorizaţi sau prin sms, acesta se poate achita înainte de utilizarea podurilor sau până la ora 24.00 a zilei următoare trecerii.

De altfel, reprezentanții Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au anunțat măsuri de fluidizare a traficului în zona Agenţiei de Încasare Feteşti, în perioada 11–15 august, pentru evitarea ambuteiajelor din cauza numărului mare de vehicule.

Potrivit CNAIR, în condiţiile în care, din cauza aglomeraţiei, pe banda de încasare în numerar a tarifului de trecere (dotată cu barieră), circulaţia vehiculelor pe celelalte benzi este afectată (benzile e-tarif, unde accesul liber este permis în cazul achitării electronice a tarifului), banda de încasare în numerar va fi închisă, iar circulaţia va fi dirijată de către reprezentanţii Poliţiei Rutiere pe benzile e-tarif. În această situaţie, utilizatorii au obligaţia achitării taxei până cel târziu la ora 23:59:59 a zilei următoare trecerii.

În funcţie de intensitatea traficului, sensurile de deplasare pe benzile centrale din Agenţia de Încasare Feteşti pot fi schimbate, semnalizarea sensului de deplasare urmând a fi asigurată de către reprezentanţii Poliţiei Rutiere şi prin intermediul balizelor de dirijare.

Mai mult, în vederea reducerii timpului de emitere a bonurilor fiscal, în condiţiile în care se înregistrează aglomeraţie pe benzile de încasare în numerar a tarifului de trecere (dotate cu bariere), pe acestea nu va mai fi înscris numărul de înmatriculare al vehiculului.

Oficialii companiei au mai arătat că, dacă din cauza aglomeraţiei, pe banda de încasare în numerar a tarifului de trecere (dotată cu barieră) pe sensul Constanţa – Bucureşti se crează ambuteiaje, motiv pentru care CNAIR va organiza un punct suplimentar de încasare în numerar, traficul urmând a fi dirijat şi prin spatele clădirii Agenţiei de Încasare Feteşti.

Pentru evitarea aglomerării în punctul de încasare numerar, CNAIR recomandă utilizatorilor să achite taxa la punctele de lucru (benzinăriile) din toată ţara ale distribuitorilor autorizaţi (Mol Retail Comerţ, SC Mol România Petroleum Products SRL, SC Rompetrol Downstream SRL, Socar Petroleum SA, SC OMV Petrom Marketing SRL, SC Lukoil România SRL), UNTRR, prin SMS ( la numărul 7577) sau utilizând portalul www.erovinieta.ro.

R.D.

foto: rtv.net