-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:26
No menu items!

Trafic feroviar întrerupt între Malnaş Băi şi Tuşnad Sat din cauza unor copaci prăbușiți.  Patru trenuri, oprite în gări

spot_img

Traficul feroviar a fost oprit temporar miercuri pe relaţia Malnaş Băi – Bicsadu Oltului – Băile Tuşnad – Tuşnad Sat, din cauza mai multor copaci prăbuşiţi pe calea ferată: Patru trenuri au fost oprite în gări.

”SRCF Braşov acţionează încă din cursul nopţii cu personal specializat pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe calea ferată şi cu două drezine pantograf pentru remedierea defecţiunilor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică a liniei de contact. Până la finalizarea intervenţiilor, 4 trenuri de călători staţionează temporar în gările Tuşnad Sat, Bicsadu Oltului şi Malnaş Băi”, anunţă CFR SA.

În gările Tuşnad Sat, Bicsadu Oltului şi Malnaş Băi sunt staţionate trenurile IR 1641 Bucureşti Nord – Baia Mare, IR 1642 Baia Mare – Bucureşti Nord, R 4501 Braşov – Gheorghieni, R 4505 Braşov – Siculeni.

”Menţionăm faptul că personalul feroviar de specialitate al SRCF Braşov a intervenit încă din cursul nopţii pentru îndepărtarea şi tăierea copacilor prăbuşiţi pe calea ferată, iar cu drezinele pantograf se intervine în continuare pentru înlocuirea firului de contact rupt şi a componentelor avariate, astfel încât reluarea circulaţiei să se reia în condiţii de siguranţă. De asemenea, vă informăm că şi în vestul ţării, din cauza vremii nefavorabile, mai mulţi copaci au căzut pe calea ferată, între staţiile Băniţa şi Merişor, unde la această oră trenurile circulă tractate cu locomotive Diesel, măsură menţinută până la remedierea deranjamentelor înregistrate la linia de contact şi înlocuirea componentelor avariate de copacii prăbuşiţi”, precizează reprezentanţii CFR SA.

Călătorii sunt rugaţi în această perioadă, în care sunt anunţate condiţii meteo nefavorabile, să solicite informaţiile referitoare la condiţiile de circulaţie a trenurilor la numărul de telefon 021/9521 – Informaţii CFR, iar pentru verificarea orelor de sosire sau plecare din gările Bucureşti Nord, Timişoara, Iaşi, Braşov şi Constanţa pot accesa site-ul administratorului infrastructurii feroviare – www.cfr.ro, domeniul camere web – , unde panourile de sosiri/plecări sunt actualizate din minut în minut.