0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 4:36
No menu items!

Trafic complet blocat pe DN1, pe Valea Prahovei. Mai mulți răniți, într-un accident între un autocar și un autoturism

spot_img

Traficul pe DN 1 este blocat, vineri după-amiază, pe Valea Prahovei, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate un autocar în care se aflau 28 de persoane şi un autoturism. Mai multe persoane din autoturism sunt rănite.

Accidentul a avut loc la kilometrul 128+400 de metri al DN 1, în cartierul Poiana Ţapului din oraşul Buşteni.

Primele date arată că în eveniment au fost implicate un autoturism şi un autocar în care se aflau 28 de persoane. În urma impactului, şoferul autoturismului şi doi pasageri aflaţi alături de acesta au fost răniţi.
 

Niciuna dintre persoanele aflate în autocar nu a suferit leziuni.
 
La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier pe DN 1 este blocat, transmite Poliţia Prahova.
 
Potrivit Centrului Infotrafic, valorile de trafic sunt ridicate, fiind formate coloane lungi de autovehicule, în ambele direcţii.
 
R. Dan