Traficul a fost blocat, vineri dimineaţă, pe Drumul Naţional 7, în localitatea Brezoi din judeţul Vâlcea, după ce un TIR încărcat cu geamuri a derapat şi a intrat în parapetul de pe marginea drumului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Alina Teodorescu, circulaţia pe DN 7 a fost complet blocată, vineri dimineaţă, în oraşul Brezoi, după ce un TIR cu încărcat geamuri a derapat şi a intrat în parapetul de pe marginea şoselei. În urma accidentului nu există victime, însă traficul rutier în zonă a fost închis pentru a putea fi scos TIR-ul.
Iniţial, angajaţii de la Drumuri Naţionale au încercat să scoată autotrenul lăsând liberă o bandă a drumului, însă încărcătura vehiculului a fost prea grea şi a fost nevoie ca în zonă să fie adus un utilaj mare, iar traficul să fie complet blocat.
R.D.