6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:02
No menu items!

Tradiții și obiceiuri românești de Bobotează

spot_img

Botezul Domnului-Boboteaza, „Sărbătoarea luminilor”, Epifania (arătarea Domnului), Sf. Ioan, sunt câteva nume consacrate marii sărbători creştine din 6 ianuarie. Slujba din ziua de Bobotează are menirea să purifice apele şi sufletele credincioşilor.

La ţară se stropesc cu apă sfinţită pomii, animalele şi grădinile, pentru ca să dea rod bogat în lunile ce vor veni. Se spune că cine se aruncă în apă de Bobotează va fi sănătos tot anul. După datină, femeile nu au voie să spele rufe timp de trei zile de la Bobotează. Zilele acestea se fac şi se „prind” cel mai bine farmecele şi decântecele. Fetele mari îşi pun busuioc sub pernă, ca să-şi viseze ursitul, iar mâncărurile specifice acestei sărbători sunt grâul fiert şi piftia.

Zilele acestea, credincioșii cumpără busuioc mai mult ca altădată. O legătură costă între 2 şi 5 lei, iar vânzătorii plantelor magice se găsesc peste tot prin oraș, în special pe la intrările în marile biserici. Unii chiar au început să vorbească în versuri, doar-doar vor reuşi să vândă măcar un fir: „Busuioc-busuiocel e bun pentru sufleţel, pentru boli şi suferinţă la creştinii cu credinţă.”

Nea Moise Mitroi are 78 de ani și e bolnav de diabet de multă vreme. Locuiește lângă Mitropolie și vine mereu să participe la slujbe. Și-a propus ca de Bobotează să ia mai multă apă, atâta câtă poate cără la vârsta lui. „Am două sticle mari de plastic și două mici. Cred că o să mă ajute la bolile mele. Sunt amărât, ca vai de capu’ meu, da’ am credinţă în suflet şi asta mă întăreşte. Apa sfinţită o păstrez. Nu se strică niciodată. Beau în fiecare dimineaţă și postesc. Am auzit că topește pietrele de la rinichi. Eu am acolo o stâncă!” , zice bătrânelul zâmbind.

O bunicuță ştirbă, uscată şi puţină la trup, vine singură, tocmai din Dămăroaia, ca să asiste la slujbă, să cumpere busuioc nou și să primească apă sfințită. Sprijinită într-un baston noduros, baba Țica nu mai simte frigul: „Dimineaţă a fost frig, maică. Da’ nu-i nimic! Îmi trece! Io viu dă mică acilea, m-am obişnuit. Am văzut mulți patriarhi în carne şi oase. Aveam 3 ani, mă aducea în cârcă alde tăticu’, Dumnezeu să-l ierte, că s-a părăpădit dă tinerel. Să tot fie fro 72 de ani d-atunci, era prin ’940, sărăcie, necazuri, război. Acu’, moartă-coaptă, la fiecare sărbătoare, io-s prezentă. Nu discut! Dinţi nu mai am, da’ în rest…îs sănătoasă tun, Doamne-ajută!”

Pentru că la marile pelerinaje creștine unii dintre credincioși ajung să se păruiască și să-și rupă hainele de pe ei pentru un strop de agheasmă, Patriarhia este nevoită să apeleze, ca în fiecare an, la ajutorul Jandarmeriei ca să păstreze ordinea. Boboteaza se va sărbători și la Brăila, la Catedrala „Naşterea Domnului”, cu oficierea slujbei Sfintei Liturghii, de un sobor de preoţi în frunte cu Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înalt Prea Sfinţia Sa dr. Casian Crăciun.

Înscrierile pentru participarea la tradiţionalul ceremonial al recuperării crucii de Bobotează din apele Dunării se fac la Brăila până sâmbătă, 5 ianuarie, potrivit şefului Direcţiei de Cultură din cadrul Primăriei Brăila, Camelia Guşatu. Condiţiile pentru cei care se vor înscrie în competiţie sunt ca aceştia să aibă analizele la zi, să nu sufere de afecţiuni cardiace şi să ataşeze la cerere rezultatul analizei EKG, eliberat de un medic specialist.


Se va face un pelerinaj pe jos până pe Esplanada Dunării, unde va avea loc Slujba de Sfinţire a Apei celei Mari, pentru care Primăria Brăila împreună cu Protoieria a pregătit câteva butoaie cu apă.  În final, este programată ceremonia mult aşteptată de lansare şi prindere a crucii din apele Dunării, iar tradiţia spune că cel care va recupera Sfântul Odor va avea noroc tot anul.

Dana Mateescu