3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 5:11
No menu items!

Toți oamenii lui Kovesi, pe lista candidaților pentru un post de procuror european

spot_img

Ministerul Justiției anunță că opt magistrați și-au depus candidatura pentru funcția de procuror european. Astfel, la interviul care va avea loc marți, 9 iulie, în fața unei comisii condusă de ministrul justiției, Ana Birchall, ar urma să se prezinte: Cătălin Borcoman – procuror DIICOT Brașov, Marius Bulancea și Claudiu Dumitrescu – ambii procurori DNA, Laura Ecedi Stoisavlevici – procuror DIICOT, Daniel Horodniceanu (fost şef DIICOT, în prezent, procuror al DIICOT – Iași), Elena Hach (în prezent, procuror delegat la DNA, care trebuie să depună, însă, înscrisuri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cel mai târziu până la data susţinerii interviului),  Nicoleta Nolden (fostă Cristuș) şi Horațiu Răzvan Radu (agent al Guvernului pentru Curtea de Justiţie a UE, dar şi agent guvernamental la CEDO, numit recent adjunct al procurorului general al României, după ce a pierdut concursul de judecător la Tribunalul UE). 

Iată cum lista candidaților la ocuparea postului de procuror european  – anchetatorul desemnat de România în viitoarea structură europeană de Parchet, la șefia căreia candidează chiar Laura Codruța Kovesi – este ocupată, în mare parte, de foștii apropiați ai fostei șefe a DNA. Iar din acest punct de vedere, locuri fruntașe pe listă ar putea ocupa Marius Bulancea – fost adjunct al lui Kovesi la DNA, considerat chiar „mâna ei dreaptă” –  Elena Hach, Daniel Horodniceanu sau Cătălin Borcoman.

Relația profesională Bulancea – Kovesi este de notorietate, iar Sursa Zilei a relatat în numeroase rânduri chiar despre abuzuri comise de Bulancea cu girul lui Kovesi, mare parte dintre ele demontate de instanțe. 

CITEȘTE ȘI: 

ÎNCĂ O LOVITURĂ PENTRU DNA. DOSARUL LUI SOV INSTRUMENTAT DE MARIUS BULANCEA, PROCURORUL PREFERAT AL LUI KOVESI, DESFIINȚAT DE INSTANȚĂ

ANCHETĂ DNA CU IZ DE POLIȚIE POLITICĂ. PROCURORII LUI KOVESI CER DE LA GIP RELAȚII DESPRE UN CONTRACT ÎNCHEIAT ACUM 11 ANI

RĂZBUNAREA LUI KOVESI. MIHAIELA MORARU IORGA, REVOCATĂ DIN DNA PE BAZA UNOR MINCIUNI SUSȚINUTE DE DOCUMENTE NEASUMATE

DE CE SUNT CERCETAȚI DISCIPLINAR CEI TREI PROCURORI AI LUI KOVESI ÎN CAZUL DOSARULUI„OUG 13”. 

Dacă aproape la fel de notorii sunt, cel puțin în rândul magistraților, relațiile dintre Kovesi și Hach, un alt apropiat al fostei șefe a DNA care, însă, a rămas într-un con de umbră în ultima vreme este Cătălin Borcoman care, din postura de consilier al Laurei Codruța Kovesi pe vremea când aceasta era Procuror General al României, a fost detașat la DIICOT pentru a instrumenta celebrul dosar ”Fuga lui Hayssam”. După ce a făcut rechizitoriul în acel dosar, Borcoman a fost promovat pentru o perioadă adjunctul lui Codruț Olaru la conducerea DIICOT, iar, ulterior, s-a retras la DIICOT Brașov. 

Fost șef al DIICOT Iași, Daniel Horodniceanu a ocupat funcția de procuror-șef DIICOT în perioada 2015-2018, iar în mandatul său a gestionat mai multe cauze devenite de notorietate, una dintre acestea fiind dosarul „Black Cube”, privind spionarea fostei șefe DNA. În primăvara anului trecut, când mandatul lui Horodniceanu la conducerea DIICOT se apropia de final, Antena 3 dezvăluia că acesta a fost, la rândul lui, vizat de o anchetă a DNA, în mandatul de procuror-șef al lui Kovesi, dosar care a fost închis.

Fost șef de Secție în DNA, procurorul Claudiu Dumitrescu este unul dintre anchetatorii ce a girat, în mandatul lui Kovesi la DNA, anchete anulate ulterior în instanță. Cel mai recent astfel de dosar este cel în care fostul ministru de interne Cristian David a fost achitat definitiv de un complet de 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție.  Procuror anticorupție din 2003, Claudiu Dumitrescu a ocupat postul de șef de Serviciu în DNA, în perioada 2004 – 2010, pentru ca apoi să fie numit Şeful Departamentului de Luptă Anti-Fraudă (DLAF). Dumitrescu a revenit în DNA pe fotoliul de șef de Secție, în 2013, în primul mandat al Laurei Codruța Kovesi la conducerea acestei structuri. 

Nicoleta Nolden este singurul nume de pe listă care nu este de formație procuror, ea fiind judecător la origine. Înainte de căsătoria cu un oficial german se numea Nicoleta Cristuș, fost judecător la Tribunalul București, iar, ulterior, președinte al Judecătoriei Sectorului 1. Cristuș a fost însă un magistrat considerat apropiat de Laura Codruța Kovesi, cel puțin în perioada în care aceasta ocupa postul de procuror general al României. 

Emanuel Stan