2.1 C
București
joi, 26 decembrie 2024 - 12:54
No menu items!

Toți acuzații din dosarul măștilor sunt liberi. Și Alexandru Pițurcă este cercetat sub control judiciar

spot_img

Fiul fostului selecționer al României, Victor Pițurcă, Alexandru, a fost lăsat, marți noapte în libertate, alături de șeful Romarm, Gabriel Țuțu, după ce anchetatorii DNA care îi acuză de fapte de corupție, care ar fi fost petrecute în perioada pandemiei și legate de achiziția de tehnică medicală privind măștile de protecție, au cerut arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Instanța a stabilit luarea față de cei doi a măsurii controlului judiciar pentru 30 de zile. Aceștia sunt astfel obligați să respecte o serie de indicații ale judecătorului altfel riscă înlocuirea acestei măsuri cu una mai severă.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de DNA.

Alexandru Piţurcă a fost reţinut marţi pentru 24 de ore, fiind acuzat de cumpărare de influenţă, în timp ce Gabriel Ţuţu a stat şi el o zi în arestul Poliţiei Capitalei.

În acelaşi dosar, Victor Piţurcă este cercetat în libertate, sub control judiciar, pentru cumpărare de influenţă.

Avocatul lui Victor Pițurcă: “Nu pot să știu care a fost rațiunea Parchetului”

Avocatul Iancu Toader a dezvăluit că a fost chemat de urgență marți seară la Tribunal, după ce Alexandru Pițurcă a fost dus în secret în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, asta deși, acesta avea mandat de reținere pentru 24 de ore care expira în cursul zile de miercuri.

Avocatul lui Victor Pițurcă a explicat de ce fostul selecționer a fost rechemat la DNA pentru o nouă audiere după ce a fost pus în libertate sub control judiciar

”Probabil că Parchetul având acest drept discreționar a luat hotărârea că trebuie să îl cheme din nou, eventual să îi aducă la cunoștință măsura procesuală care se impunea sau să îl audieze raportat la noile elemente care au reieșit din această audiere, care a durat destul de mult. Victor Pițurcă și-a menținut poziția și a precizat clar că își susține nevinovăția. A spus clar că evident s-ar fi prezentat în orice situație deși s-a simțit foarte rău și că va da o declarație la momentul în care va lua la cunoștință tot materialul probatoriu, având în vedere calitatea pe care o are acum, de inculpat. Nu ar fi o situație de negare, ci doar de respectare a unui drept procedural, dânsul urmând ca ulterior să își formuleze o apărare față de ce se întâmplă acolo, menținându-și chiar poziția de nevinovăție”, a spus avocatul lui Victor Pițurcă, al România TV.

Întrebat dacă i s-a cerut direct lui Victor Pițurcă să facă un denunț sau să semneze un acord de recunoaștere al vinovăției, avocatul a răspuns: ”Nu, față de mine cel puțin, nu! Și nici față de dânsul. Noi ne-am făcut apărarea, ne-am prezentat și ne-am susținut poziția participând și la celelalte acte de procedură. Absolut nu, au fost doar dezbaterile aferente cu argumentele avocaților și poziția pe care a avut-o Parchetul prin întrebările pe care le-a adresat.”

Iancu Toader a transmis că nu își explică de ce Victor Pițurcă a fost reținut pentru 24 de ore dacă ulterior nu s-a propus și arestarea preventivă pentru 30 de zile.

”Nu pot să știu care a fost rațiunea Parchetului și nu sunt de acord cu teza asta pe care au îmbrățișat-o în ordonanța respectivă pentru că din punctul meu de vedere nu are niciun amestec. Nimic din ceea ce s-a vehiculat în presă nu este real despre ceea ce s-a spus că ar fi făcut. Este o situație care din punctul meu de vedere nu impunea o astfel de măsură raportat la persoana dânsului, la data la care se pretinde că s-ar fi petrecut faptele și raportat la circumstanța de cauză. De fapt nu este nicio faptă penală din punctul nostru de vedere”, a mai spus avocatul.

Au stabilit din start un profit de 750.000 de euro

Afacerea cu statul a familiei Pițurcă ar fi început cu o înțelegere pentru importul a 5 milioane de măști, pentru care profitul a fost stabilit la 750.000 de euro, scriu anchetatorii în ordonanța prin care l-au reținut pe Alexandru Pițurcă.

Victor Pițurcă a finanțat importurile. Fiul său este administratorul firmei prin care s-au făcut tranzacțiile, iar Gabriel Țuțu a identificat clientul – Ministerul Apărări -, a asigurat transportul aerian şi comunicarea dintre părți, spun procurorii anticorupție. Pentru tot acest efort, directorul Romarm ar fi primit 50.000 de lei.

„Se remarcă faptul că, iniţial s-a discutat de un profit de 750.000 euro provenind dintr-o eventuală achiziţie de 5 milioane de măşti, în fapt realizându-se importul unui număr mai mic de măşti din această categorie suplimentat de alte produse (goggles – ochelari de protecţie şi face shield – vizieră de protecţie), urmărindu-se în final realizarea profitului stabilit iniţial. Din analiza documentelor contabile existente la dosarul cauzei rezultă fără niciun dubiu că a fost realizat profitul stabilit în condiţiile de mai sus”, scriu procurorii DNA în ordonanţa de reţinere emisă marţi după amiază.

Anchetatorii mai notează că „analizând datele ce rezultă din înscrisurile financiar – contabile rezultă faptul că în urma derulării contractului cu UM 02464, raportat la valoarea mărfurilor achitate de Victor Piţurcă a rezultat un profit financiar total de 3.712.506, 17 lei (echivalent 767.919,36 euro, la cursul de 4,8345 lei/euro)”.

Astfel, familia Pițurcă a luat 60% din profit, conform informațiilor din dosarul care a fost deschis în 2020. 

„Concluzionând, cotele procentuale din profit ale participanţilor la infracţiunile cercetate sunt următoarele: 
 
– inc. TUTU GABRIEL – 50.000 lei ( 1,439 %); 
 
– suspectul (…) – 510.800 lei fără TVA. incasaţi de la SC lnterarms Impex SRL din care a transmis suspectului TUTU GABRIEL suma de 50.000 lei, rezultându-i un profit net de 460.800 LEI (13,26 %) echivalentul sumei de 95.314 EURO; 
 
– suspectul (…) şi inc. (…) (prin SC Interarms lmpex SRL) – 1.381. 798,46 lei din care a achitat către (…) suma de 607.852 lei – cu TVA., rezultându-i un profit net de 773,946,46 lei (22,28 %); 
 
– inc. PIŢURCĂ VICTOR şi PIŢURCĂ VICTORIO ALEXANDRU ( prin SC PAV GREEN ENERGY SRL) – 3.473.241, 17 lei din care a achitat către SC Interarms lmpex SRL suma de 1.381.798,46 lei rezultându-le un profit net de 2.091.442,71 lei (60,2 %)”, se mai arată în documentele anchetatorilor.

 

                                                                                                                   Adina Silav