6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:10
No menu items!

Tomac: Deputații PMP vor vota împotriva arestării Elenei Udrea

spot_img

Noul șef al PMP este de acord cu urmărirea penală fostei președinte

Udrea_Tomac_SZ

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a precizat, duminică, pentru Mediafax, că parlamentarii partidului vor vota împotriva arestării preventive a deputatei Elena Udrea, dar în favoarea începerii urmăririi penale în cazul acesteia.

Legat de propunerea de începere a urmăririi penale, poziţia parlamentarilor PMP rămâne consecventă şi vom vota începerea urmăririi penale în cazul Elenei Udrea. În ceea ce priveşte cele trei solicitări de arestare preventivă, decizia este aceea de a vota împotrivă. Credem că orice cetăţean al României, indiferent cum se numeşte, trebuie să aibă la îndemână toate instrumentele pentru a se apăra. Poziţia noastră este că vom vota împotrivă

Eugen Tomac
preşedintele PMP

Deputaţii din Comisia juridică s-au întrunit, duminică, pentru a discuta cele trei solicitări ale DNA referitoare la încuviinţarea arestării deputatului Elena Udrea, două în Dosarul Microsoft şi una în dosarul ”Gala Bute”, la şedinţă participând şi Elena Udrea, însoţită de trei avocaţi.

Membrii comisiei vor mai trebui să decidă privind o cerere de încuviinţare a extinderii urmăririi penale în Dosarul ”Gala Bute” şi o cerere de începere a urmăririi penale în dosarul Microsoft, ambele vizând-o pe deputata Elena Udrea.

Valeriu Motoc