-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:26
No menu items!

Tokyo: Cel puțin 60 de persoane au fost ucise de caniculă

spot_img

Tokyo: Cel puțin 60 de persoane au fost ucise de caniculă

Canicula instalată din data de 6 iulie într-o mare parte a Japoniei s-a soldat cu moartea a cel puţin 62 persoane doar în Tokyo şi cu spitalizarea a mii de persoane, conform informaţiilor apărute în presă.

De aproximativ 20 de zile, temperatura depăşeşte 30 sau 35 de grade Celsius la umbră în mai multe zone din estul, centrul şi vestul arhipelagului, ceea ce a condus la spitalizarea a circa 20.000 de persoane, uneori grupuri întregi de elevi sau, cel mai adesea, persoane în vârstă. Bilanţul este de două ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Majoritatea victimelor decedate sunt trecute de vârsta de 65 de ani, fiind găsite fără suflare în propriile grădini, sere, sau închise în casă.

În 2013 sezonul ploios a fost mai puţin intens şi s-a încheiat foarte devreme, în estul Japoniei, fiind urmat imediat, începând din 6 iulie, de zile toride. Temperaturile nu scad semnificativ nici noaptea, când sunt în general între 27 şi 30 de grade Celsius.

C.I.