-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:53
No menu items!

Toate spitalele din România, obligate să rezerve 10% din terapia intensivă pentru cazurile COVID

spot_img

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la Timişoara, că toate spitalele din ţară trebuie să aloce 10% din capacitatea de terapie intensivă şi 15% din celelalte locuri pentru cazurile de infectări cu SARS-CoV-2, transmite Agerpres.

„La nivel naţional, am cerut (acest lucru, n.r.) la spitalele de fază III, judeţene şi municipale, care nu intră în tratamentul pacienţilor cu infecţii SARS-CoV2. Săptămâna trecută am dat circulara prin care se pregăteau 10% din capacitatea acestora de la ATI să fie destinate pentru cazurile COVID, care vor avea circuite separate în eventualitatea creşterii numărului de cazuri din ATI, iar astăzi s-a discutat şi la nivel naţional despre rezerva de paturi la ATI în aceste spitale. Toate spitalele vor avea o rezervă şi în funcţie de evoluţia fiecărui judeţ în parte, vor fi folosite. 10% pentru terapie intensivă şi 15% pentru cazuri totale (COVID, n.r.)”, a afirmat ministrul Tătaru.

Întrebat de presă în cât timp crede că în Bucureşti se va ajunge la o incidenţă de 3 la mia de locuitori, în contextul infectărilor cu SARS-CoV-2, Nelu Tătaru a afirmat că suntem într-un moment în care avem o transmitere comunitară accentuată în 11 judeţe şi în Capitală.

„Rămâne ca evaluarea anchetelor să ne dea şi măsura izolării, a carantinării şi în viitorul de 10 – 14 zile să vedem dacă aceste măsuri restrictive luate vor duce la o scădere a numărului de cazuri noi prin scăderea transmiterii. Sper ca niciun oraş să nu rişte să ajungă ca şi Suceava. Sper să fi învăţat fiecare dintre noi din ceea ce a însemnat Suceava. Această pandemie nu se tranşează în spital, ci prin respectarea unor reguli de către fiecare dintre noi. Au fost controale inclusiv în ministere, spitale şi DSP-uri, pentru că au fost focare şi în spitale şi DSP-uri. Şi atunci, regula trebuie să fie una pentru toţi, precauţie, purtarea măştii, distanţarea fizică dintre persoane”, a detaliat Nelu Tătaru.

El a mai precizat că rata de infectare în Bucureşti era sub 3 la mia de locuitori şi că dacă vor fi scoase focarele, va rămâne în continuare sub acest prag, însă trebuie ca oamenii să respecte regulile şi precauţia pentru ca transmiterea comunitară să fie stopată.