-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:11
No menu items!

Toate elementele de plumb din clădiri vor fi înlocuite. Guvernul adoptă ordonanța privind calitatea apei

spot_img

Proiectul de ordonanţă privind calitatea apei destinată consumului uman va fi aprobat, miercuri, în ședința de Guvern, o măsură care presupune, printre altele, depistarea și înlocuirea tuturor elementelor de plumb din clădiri pentru a fi evitată contaminarea reţelei de distribuție a apei.

Ordonanța a fost întocmită în condițiile în care la 12 ianuarie a expirat termenul impus de Parlamentul European pentru transpunerea în legislația națională a unei directive privind calitatea apei destinate consumului uman.

România riscă astfel un infringement care vine la pachet cu o amendă de 1.692.000 de euro și penalități de până la 122.670 de euro pentru fiecare zi de întârziere în transpunerea legislației.

Proiectul de ordonanță prevede înlocuirea componentelor de plumb din clădiri, pentru a fi evitată contaminarea apei. În nota de fundamentare a ordonanței, însă, se arată că autoritățile nu au în prezent date despre numărul de clădiri care au astfel de componente.

Astfel, autoritățile locale vor trebui să realizeze eșantionări statistice și să estimeze numărul de clădiri pentru care va fi realizată o expertiză tehnică. Ulterior vor fi culese date furnizate de asociațiile de proprietari și administratorii clădirilor publice către autoritățile administrației publice locale care le va transmite Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru centralizare și elaborarea de propuneri de înlocuire.

Clădirile construite după anul 1990 nu vor fi luate în calcul.

Potrivit proiectului de ordonanţă, care citează datele INS din 2021, în România 28% din populaţie nu are acces la apa provenită dintr-un sistem centralizat de aprovizionare, ci consumă apă din fântâni sau puţuri realizate pe cont propriu, care nu este supusă niciunui fel de analiză.

Ordonanţa îşi propune să extindă alimentarea cu apă în sistem centralizat. De asemenea, vor fi introduse noi standarde de măsurare a calităţii apei.

                                                                                                                 Adina Silav