1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:04
No menu items!

TNT a primit certificări de securitate pentru hub-urile internaționale din România

spot_img

TNT a primit certificări de securitate pentru hub-urile internaționale din România

Compania de curierat și logistică TNT România a anunțat obținerea celui mai înalt nivel de certificare de tip TAPA (Transported Asset Protection Association) pentru cele trei centre operaționale din România – Otopeni, Timișoara și Cluj.

Hub-ul de la Otopeni a primit o reconfirmare a certificării, în timp ce Timișoara și Cluj au fost pentru prima dată certificate, potrivit unui comunicat al companiei.

Certificările TAPA se referă la măsurile preventive de securitate în domeniul cargo, la protejarea afacerilor partenerilor din punctul de vedere al reputației și imaginii, prin garanțiile oferite pentru componentele de valoare transportate.

”Certificarile TAPA A obținute de cele trei hub-uri operaționale internaționale TNT Express din România au vizat auditarea spațiilor, procedurilor de lucru și a resurselor alocate pentru recepționarea, procesarea, monitorizarea și expedierea transporturilor”, potrivit comunicatului citat.

De anul acesta, TNT este acreditat pentru transportul de bunuri periculoase în regim de curierat aerian – substanțe chimice, vopseluri, solvenți sau mostre din industria farmaceutică și alimentară.

TNT România este parte a TNT Express, cea mai mare companie europeană în domeniul serviciilor de curierat și logisticii. TNT Express derulează afaceri în peste 200 de țări și a înregistrat vânzări de 7,3 miliarde de euro în 2012.

Principalii competitori pe piața din România sunt Cargus, DHL și FAN Courier.

Vlad Bârleanu

foto: cargofacts.net