-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:02
No menu items!

Titus Corlăţean efectuează o vizită în Germania

spot_img

 

Corlatean

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, efectuează în perioada 16-17 octombrie, o vizită în Republica Federală Germania, la invitaţia omologului german, Guido Westerwelle.

Dezbaterile se vor concentra asupra temelor de interes comun ale agendei europene şi internaţionale şi se va aduce în atenție evoluţia excepțională a relaţiilor bilaterale dintre România şi Republica Federală Germania consemnată în ultimii ani.

Potrivit MAE, ministrul Titus Corlăţean va mai avea întruniri la Cancelaria Federală cu Nikolaus Meyer-Landrut, consilier pentru afaceri europene al cancelarului Angela Merkel, şi cu Christoph Heusgen, consilier pentru politică externă al cancelarului german.

Totodată, ministrul afacerilor externe se va întâlni cu preşedintele Grupului parlamentar de prietenie Germania – România şi al Forumului Româno-German, Susanne Kastner, cu preşedintele Comisiei de Politică Externă a Bundestagului, Ruprecht Polenz, precum şi cu vicepreşedintele fracţiunii Christlich Democratische Union Deutschlands – Uniunea Creştin Democrată CDU/ Christlich-Sociale Union (CSU) – Uniunea Creştin Socială, din Bundestag, Andreas Schockenhoff.

De asemenea, MAE mai precizează că Titus Corlăţean mai are programate intâlniri cu membri  ai comunităţii româneşti din Germania şi ai saşilor şi şvabilor originari din România.