-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:02
No menu items!

Tiruri încărcate cu peste 100.000 kilograme de deşeuri, haine second hand, platice și cartoane, au fost oprite să intre în Romania

spot_img

Şase automarfare cu peste 100.000 kilograme de deşeuri au fost verificate la intrarea în România, prin punctele de trecere a Frontierei Borş şi Vărşand. Toate tirurile erau conduse de șoferi români. Aceșria transportau textile, plastic, carton şi haine second hand în stare avansată de degradare. Li s-a interzis intrarea în țară.

 

Poliţiştii de frontieră de la Oradea, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Arad, nu au permis intrarea în ţară a şase mijloace de transport încărcate cu deșeuri pentru care şoferii nu au putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale.

Conform documentelor de însoţire a mărfii, aceasta provenea de la diferite societăţi comerciale din Italia, Belgia, Suedia, Germania şi Austria și urma să ajungă la mai multe firme din România, transmit reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului General Bucureşti şi Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu textile, plastic, carton şi haine second hand într-o stare avansată de degradare, fiind de fapt deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege. În total, în cele șase vehicule erau transportate 100.950 de kilograme de deşeuri”, mai arată sursa citată.