-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:04
No menu items!

Tiruri de rachete, lansate asupra Misiunii ONU în Mali

spot_img

Doi civili au fost ucişi în atac, susţin surse citate de AFP

onu_mali

Tiruri de rachete au fost trase duminică asupra taberei Misiunii integrate a Națiunilor Unite pentru stabilizare în Mali (MINUSMA), la Kidal, bastion al rebeliunii cu dominantă tuareg din nord-estul țării, au anunțat surse concordante, relatează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit unei surse de securitate, în atacul asupra Misiunii ONU la Kidal au fost uciși doi civili. O sursă de informație apropiată MINUSMA a confirmat tirurile de rachete, dar a declarat că nimeni nu a fost rănit.

„Câteva rachete au fost trase duminică dimineața asupra MINUSMA”, a declarat pentru AFP, sub protecția anonimatului, un oficial din Kidal. El a afirmat că nu deține, deocamdată. informații cu privire la eventuale victime.

Cel puțin cinci persoane au fost ucise și zece au fost rănite într-un atac armat comis sâmbătă într-un restaurant din centrul capitalei Mali, Bamako. Printre persoanele rănite se aflau și cetățeni străini, între care un belgian și un francez. Numeroși lideri europeni, precum și Consiliul de Securitate al ONU, au condamnat sângerosul atac din capitala Mali.

R.D.