Cu câteva zile înainte de preluarea mandatului de către Donald Trump, multe femei americane se grăbesc la farmacii pentru a se aproviziona cu pilule contraceptive, potrivit unui reportaj realizat de TF1. Declarațiile făcute de noul președinte ales al Statelor Unite cu privire la o posibilă interdicție a contracepției sunt un motiv de îngrijorare pentru tinerele din mediile liberale.
„Studiem acest lucru, vom pune în aplicare o politică în acest sens foarte repede”, a declarat Donald Trump în timpul campaniei unui jurnalist care l-a întrebat despre acest lucru. Trump își începe cel de-al doilea mandat pe 20 ianuarie.
O tânără din Pittsburgh, intervievată de TF1, a spus că își face provizii de pastille ”de a doua zi”, ca măsură de precauție „în cazul în care legislația se schimbă” după venirea la putere a lui Donald Trump.
„Aceasta este a patra pe care o cumpăr. Nu am nevoie de ea acum. Doar că mă simt mai bine să am una la îndemână. În prezent, contracepția mea este acoperită de securitatea socială, dar acest lucru s-ar putea schimba cu noua administrație. Mi-e teamă că va deveni inaccesibilă”, spune tânăra.
Unele dintre tinere se filmează cumpărând anticoncepționale și distribuie clipurile pe rețelele de socializare.
Pentru multe dintre ele, este și un act de rezistență. „Lucrurile s-au schimbat, fetelor, din păcate. Asigurați-vă că aveți întotdeauna o pilulă de a doua zi acasă. Mă duc acolo în fiecare zi să cumpăr. Poți lua două pe zi”, spune o tânără americancă într-un videoclip postat după alegerile prezidențiale.
Revenirea la putere a lui Donald Trump ar putea duce la noi atacuri asupra dreptului la contracepție și avort. Dreptul la avort a fost deja redus drastic în multe state americane. Trump se laudă că numirile sale de trei judecători conservatori la Curtea Supremă în timpul primului său mandat au permis anularea garanției federale a dreptului la avort în iunie 2022.
Prin această răsturnare a unei jumătăți de secol de jurisprudență, Curtea Supremă a dat statelor toată libertatea de a legifera în acest domeniu. Aproximativ douăzeci dintre acestea au introdus de atunci restricții parțiale sau totale. Candidatul republican a repetat în mai multe rânduri că dorește să lase această chestiune la latitudinea statelor. Opinia lui Trump pe această temă a oscilat de-a lungul anilor.
În 1999, Donald Trump se declara foarte „pro-choice” (în favoarea posibilității de a alege să avorteze), dar în 2020 a devenit primul președinte care a participat la „Marșul pentru viață”, evenimentul anual al militanților împotriva avortului. Cu toate acestea, în timpul ultimei sale campanii, candidatul republican a fost prudent pe această temă, majoritatea opiniei publice fiind în favoarea dreptului la avort. În același timp, el și-a menajat susținătorii din cercurile evanghelice și ultra-conservatoare.
T. S.