1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:15
No menu items!

Timpi mari de așteptare în Vama Giurgiu. Bulgarii au început lucrările la Podul Prieteniei

spot_img

Partea bulgară a început sâmbătă, 18 iunie, lucrările de reabilitare în zona Podului Prieteniei şi la drumul naţional Ruse – Razgrad. Oficialii români din sistemul vamal spun că, din acest motiv, camioanele sunt nevoite să aştepte 180 de minute în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu.

„Timpul de aşteptare la controlul de frontieră pentru camioane, la ieşirea din România prin PTF Giurgiu, a ajuns sâmbătă la 180 de minute, după ce partea bulgară a demarat, la ora 11,00, lucrări de reabilitare la pavajul asfaltic din porţiunea bulgară a Podului Prieteniei care face legătura între Giurgiu şi Ruse şi la drumul naţional Ruse – Razgrad”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al ITPF Giurgiu, Raluca Dumitrache.

Pe sensul de intrare în ţară, timpul de aşteptare este de 40 de minute pentru camioane.

În ceea ce priveşte autoturismele, acestea aşteaptă la ieşirea din ţară, prin PTF Giurgiu, 20 de minute, iar pentru ieşire zece minute.

Autorităţile bulgare au informat ITPF Giurgiu că, în perioada 18 – 26 iunie, pe teritoriul Bulgariei va fi reabilitată suprafaţa drumului naţional I-2, pe relaţia Ruse – Razgrad, de la km 0+000 până la km I + 057/Podul Dunării, fiind realizate lucrări de reparaţie a carosabilului.