-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:04
No menu items!

Timiş: Două persoane au murit după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp

spot_img

accident

Două persoane au murit, joi seară, după ce maşina în care se aflau a intrat în plin într-un stâlp de pe marginea drumului care leagă localităţile timişene Călacea şi Bărăteaz, la locul accidentului fiind chemat şi un echipaj de descarcerare.

„A fost vorba de o autoaccidentare. Un autoturism în care se aflau două persoane a intrat în plin într-un stâlp de la marginea drumului, şoferul pierzând controlul volanului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Ionuţ Bocancea, citat de Mediafax.

Potrivit poliţiştilor sosiţi la locul accidentului, ambele persoane aflate în autoturism au murit în urma impactului.

De asemenea, la locul accidentului a sosit un echipaj de pompieri, de la descarcerare, pentru a scoate cele două trupuri dintre fiarele maşinii.

Poliţiştii anchetează acum împrejurările în care a avut loc accidentul.

D.M.