Fostul premier Radu Vasile a lăsat în urmă o autobiografie, publicată în 2002, puțin băgată de seamă în spațiul public, dar remarcabilă prin modul în care dezvăluie multe dintre subteranele politicii și prin talentul literar folosit în descrierea unor personaje ale epocii.
Despre sistemul politic din România: 
În aparență, în România sunt mai multe partide, în realitate nu există decât un singur partid, cel al Structurilor, prin Structuri înțelegând matricele sociale alcătuite din foștii securiști și cadrele aparatului comunist de partid. Aceste matrice, veritabile pârghii de putere în organismul societății, au pătruns peste tot, în mass-media, în lumea afacerilor, în rețeaua bancară privată sau de stat, și firește în toate partidele, împrumutând cameleonic chipul ideologiei partidului în care s-au refugiat. (…) Un om politic, dacă vrea să se miște cât de cât, nu numai că este silit să se supună coerciției exercitate de Structuri, dar, mai mult, el este obligat să facă parte din Structuri
Despre Miron Cozma: 
Fascinația exercitată de acest om asupra lor (minerilor – n.r.) nu are corespondent în lumea politică românească. Cozma era un lider absolut al cărui cuvânt nu cunoștea împotrivire, nicio hotărâre nu îi era pusă la îndoială și fiecare ordin al lui era ascultat fără crâcnire. Reușise prin calități native de excepție să le insufle minerilor o credință mistică în el (…)
Despre ședințele de Guvern conduse de Victor Ciorbea: 
La prima ședință de guvern mi-am anunțat miniștrii că nicio ședință nu va dura mai mult de trei ore. (…) Nu aveam de gând să repet greșeala lui Ciorbea, care preschimbase ședințele de guvern în maratoane ale trăncănelii și certei. Lui Ciorbea îi trebuia o jumătate de oră ca să spună un lucru ce poate fi spus foarte bine și în trei minute, așa că fie își începea ședințele cu tirade fără de capăt, fie tăcea mâlc pe parcursul întregii ședințe, privind pasiv ca un spectator
Despre Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției, fost președinte al PNL: 
Stoica este un bun jucător pe terenul manevrelor politice, are fler și intuiție electorală, însă suferă de o versatilitate din cauza căreia puțini sunt politicienii care mai dau crezare cuvântului său
Despre Petre Roman, fost președinte al PD: 
Prea plin de el, Petre Roman lăsa aerul că deschide gura doar pentru a-i lumina cu omnisciența lui pe ceilalți, nu suferea obiecțiile și opiniile contrare, purtându-se ca un lider în fața căruia singura atitudine firească ar fi fost cea de ascultare neabătută
Despre Traian Băsescu, fost președinte al PD, în prezent certat cu PDL: 
Cât despre Băsescu, el e poate singurul caz de loialitate politică de pe tabla de șah a politicii românești. (…) Omul acesta și-a păstrat un cult al prieteniei pe care nici cea mai schimbătoare situație politică nu i l-a putut altera. A pornit la drum cu PD și acolo va rămâne până la capăt
Despre Viktor Orban, premier al Ungariei: 
În premierul Orban am descoperit unul dintre cei mai plăcuți oameni politici pe care i-am cunoscut. Încântător ca ținută și vorbă, premierul maghiar nu avea nimic din fanatismul naționalist cu care îl catalogaseră românii. Dimpotrivă, Orban era un politician mult mai maleabil decât socialiștii maghiari. Și foarte deschis. (…) Mi-a atras atenția să am grijă cu privatizarea băncilor, pentru ca România să nu ajungă în situația Ungariei, care privatizase repede toate băncile și se pomenise fără nici o bancă propriu-zis ungurească
Despre Prințul Charles: 
Ca orice membru al familiei regale, Charles era degajat și deopotrivă sobru, punând între el și ceilalți o barieră protocolară. Avea o expresie impasibilă, luminată din când în când de un zâmbet de circumstanță. Deși dezinvolt, nu era omul afirmațiilor neașteptate și al declarațiilor intempestive. Nu mi-a lăsat impresia de forță, dar avea o personalitate puternică. Părea mai degrabă modest, iar ceea ce îl scotea în evidență era prestanța dată de conștiința de a fi membru al familiei monarhice britanice
Despre Emil Constantinescu, fost președinte al României: 
(…) prin martie-aprilie 1999, nu am mai putut rezista stilului impus de Constantinescu. Discuțiile dintre noi doi începeau invariabil cu o autoprezentare generală a activității lui în planul politicii externe, de parcă n-aș fi știut de ea și fără ca el să-mi spună, și apoi urma cereri concrete în domeniul privatizării. Îmi cerea pur și simplu să intervin în cutare sau cutare licitație spre a da câștig de cauză firmei de care era interesat președintele
Despre Adriana Săftoiu, fost purtător de cuvânt al Guvernului: 
Noul purtător de cuvânt al guvernului, Adriana Săftoiu, venea din lumea presei, unde nu avusese nici prestanță și, implicit, nici influență. Era o ființă plăcută în genere, dar când lua o morgă oficială părea croită din uscăciunea ciulinilor. Comunicatele pe care le rostea erau spuse pe un ton sec și blazat. De cum deschidea gura, spectatorul simțea o amenințare gravă plutind peste România
Despre Cătălin Harnagea, fost șef al Serviciului de Informații Externe: 
Harnagea a fost precum o marionetă pusă în fruntea SIE spre a da instituției o aparență nouă și democratică, în vreme ce sub el ofițerii de Securitate ăși vedeau de treabă fără știința șefului lor
Despre Costin Georgescu, fost șef al Serviciului Român de Informații: 
Costin Georgescu, ceva mai răsărit decât colegul lui de la informații externe, n-a reușit nici el să pătrundă în hățișul foarte bine organizat al SRI, fiind silit să patroneze de fațadă o instituție ai cărei ofițerii și-au profesat netulburați meseria învățată după niște norme ieșite din uz
Despre privatizarea Uzinei Dacia: 
Înaintea vizitei în Franța, am fost informat că francezii de la Renault nu au nici cea mai mică intenție să investească iarăși în fabrica de automobile Dacia, pe care o considerau definitiv compromisă din punct de vedere tehnic și financiar. (…) Și totuși am fost la Renault și am reușit ceea ce previziunile SIE excludeau în întregime, să-i conving pe francezi să preia Dacia și să o readucă pe linia de plutire, transformând-o chiar într-o întreprindere profitabilă. (…) Poate cineva să-mi conteste acest merit? Poate cineva să spună că dacă această emblemă națională care este Dacia mai produce și astăzi mașini, asigurând locuri de muncă românilor, este pentru că un altul și nu eu a fost cel care i-a convins pe francezi?
Despre Răsvan Popescu, fost purtător de cuvânt al Guvernului: 
Cu o mină blazată și veșnic obosită, asemenea unui sceptic căzut definitiv și fără scăpare pe gânduri, Răsvan Popescu nu putea să prezinte comunicatele guvernului și luările de poziție ale prim-ministrului decât într-un singur fel: comentându-le. Omul înfățișa punctul de vedere al guvernului de parcă ar fi fost în afara guvernului, undeva într-o instituție paralelă, înzestrată cu atribuția de a reflecta critic opinia premierului. Încorsetat într-o morgă sastisită și profund dezamăgită, Răsvan Popescu, vădit neîncrezător față de comunicatele pe care le citea parcă cu de-a sila, sub amenințarea unei primejdii numai de el știute, oferea presei spectacolul unui purtător de cuvânt care știa mult mai buine decât premierul cum stau lucrurile într-o chestiune sau alta
Vlad Bârleanu