Un interviu despre terorism, procurori şi politicieni, în exclusivitate, cu George Muscalu, cel mai longeviv şef al Serviciului de Combatere a Terorismului din DIICOT, omul care a votat pentru „decapitarea” structurii pe care o iubeşte
În ianuarie 2015, politicienii români au fost, pentru prima dată după foarte mulţi ani, preocupaţi de procurorii care investighează şi altfel de infracţiuni decât cele de corupţie. Asta după ce, din 10 ianuarie, însuşi preşedintele i-a pus în prim-plan, prin mesaje oficiale, pe investigatorii infracţiunilor de terorism.
Cel mai vechi procuror DIICOT este din 2012 şi membru CSM. George Muscalu a condus timp de 7 ani serviciul de combatere a terorismului din DIICOT şi este omul care şi-a convins, în 2001, şeful să înfiinţeze special o secţie în Parchetul General pentru procurori selectaţi să investigheze crima organizată şi corupţia.
În exclusivitate pentru Sursa Zilei, George Muscalu a vorbit, în toiul dezbaterilor pe marginea noului pachet de legi pentru justiţie şi combaterea terorismului, despre nevoia sistemului de a limita interacţiunile dintre procurori şi politicieni, dar şi de a valoriza magistratul prin accentuarea rolulului pe care acesta îl are prin lege, şi nu prin excepţii.
România combate terorismul studiind atentatele din alte ţări
- În multe privinţe vă identificaţi cu DIICOT şi mai sunteţi şi într-o poziţie din care puteţi să vă implicaţi în reaşezarea imaginii procurorului, mai ales a celui implicat în investigaţiile care acum îi preocupă pentru prima dată pe politicieni mai tare decât corupţia: terorismul. Toţi vrem să aflăm dacă avem protocoale şi proceduri clare care să nu ne pună în situaţia Franţei.
Problema prevenirii şi combaterii teorismului într-o modalitate eficientă s-a pus, în România, după 2001. A fost o ordonanţă de urgenţă adoptată imediat după septembrie 2001, pentru că atunci nu exista o legislaţie care să permită organelor de urmărire penală să ancheteze şi să sancţioneze faptele de acest gen. După consultări cu structurile de informaţii şi cu structurile poliţieneşti, s-a ajuns la adoptarea legii 535/2004 care, deşi a împlinit 10 ani de când este în vigoare, este o lege bună care prevede un cadru bun pentru prevenirea şi combaterea terorismului.
Investigaţiile din zona de terorism sunt foarte rare, comportă un nivel special de conspirativitate, presupune acoperirea unui teritoriu foarte mare de desfăşurare a faptelor. Este foarte dificil să infiltrezi investigatori acoperiţi: este o lume închisă, trebuie să faci dovada că provii dintr-o anumită comunitate şi atunci şi modalităţile de obţinere de date şi informaţii sunt foarte limitate
- Bun, dar cine ştie cât de aproape suntem de comiterea unui atentat pe teritoriul României?
Politica în România în ceea ce priveşte terorismul este axată pe prevenţie, iar Serviciul Român de Informaţii este autoritate naţională în prevenire. Nu suntem şi nu am fost o ţară cu un potenţial pericol teorist. Nu avem un terorism domestic, intern, dar s-a pornit de la o realitate faptică: avem o importantă comunitate de cetăţeni de origine arabă care locuiesc în România, unii dintre ei de mulţi ani de zile, şi care într-o formă sau alta păstrează legăturile cu ţările de unde provin. Mă refer aici în special la cetăţenii din zona Orientului. Tocmai pe aceste două probleme a fost axată în principal politica de combatere a terorismului în România: nu doar pe combaterea acţunilor teroriste, cât pe limitarea surselor de finanţare a terorismului. Terorismul este un fenomen predictibil, care poate fi relaţionat având în vedere aceleaşi repere pe care le avem în zona criminalităţii organizate.
Sunt pentru protejarea comunităţii!
- Da, şi avem chiar în aceste zile un război real şi doar două tipuri de poziţionări pe marginea interceptării comunicaţiilor în scopul prevenirii terorismului… Pro sau contra?
Opinia mea este că individul are drepturi şi libertăţi fundamentale consacrate, dar statul, în acelaşi timp, are obligaţia de a mă proteja pe mine şi de a proteja colectivitatea. Nu mă protejează pe mine numai ca individ, ci şi colectivitatea din care provin. Pentru că din colectivitate fac parte persoane diferite, statul are nevoie de instrumente de cunoaştere. Instrumentele trebuie puse la dispoziţie şi reglementate legislativ. Trebuie făcută o diferenţă, şi înţeleasă, între ceea ce trebuie să protejăm şi dacă ne imixtionăm în viaţa privată ca stat. Eu cred că ceea ce se întâmplă în această perioadă în Europa trebuie să conducă la o singură concluzie: trebuie să acceptăm cu toţii că pentru a fi protejaţi, o autoritate a statului – controlată aşa cum trebuie prin legi – trebuie să aibă posibilitatea de a limita acele drepturi fundamentale.
Noi trebuie să avem în vedere că statutul magistratului este cel consfinţit de lege şi noi trebuie să-l respectăm primii. Suntem obişnuiţi să enunţăm ce consfinţeşte legea şi apoi să venim cu interpretări. Poate în această zonă a magistraturii trebuie să limităm excepţiile. Poate că aşa vom da mai mare valoare principiului, iar sistemul va fi şi altfel văzut
- Bun, şi cine este această autoritate bine controlată?
Potrivit legii 535/2004, mecanismul de prevenire şi combatere a terorismului are un Centru de Coordonare şi Prevenire Antiteoristă care este poziţionat în cadrul Serviciului Român de Informaţii. Prin acest centru, din care face parte nu doar SRI, ci şi Ministerul Public, Ministerul de Interne şi Oficiul Naţional Pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, sunt coordonate şi valorificate informaţiile care pot scoate la iveală comportamente teroriste. O parte din aceste informaţii ajung şi la procuror. Serviciul Român de Informaţii are legătură directă cu procurorii Serviciului de Combatere a Terorismului din DIICOT, care au în competenţă şi infracţiunile contra siguranţei statului.
- Cum arată acest serviciu special?
Nu este un serviciu mare, pentru că din fericire nu avem o activitate teroristă intensă, dar procurorii de aici sunt extrem de bine pregătiţi să înţeleagă şi să valorifice informaţia pe care serviciile le pun la dispoziţie. Diferenţa dintre informaţie şi probă este foarte mare, de aceea esenţial este ca informaţia să fie corelată şi să conducă la soluţionarea legală a dosarelor. Dacă informaţia nu ajunge până la zona penală, atunci intervine procedura de expulzare, pentru că, repet, de la informaţie la probă este o distanţă foarte mare.
Nu vreau să vorbesc despre Alina Bica
- Cum vedeţi acum DIICOT?
DIICOT a trecut printr un şoc pe care nu l-aş fi dorit şi nici nu l-am gândit vreodată. Este o structură necesară care nu s-a născut dintr-o decizie politică, ci tehnică, a conducerii Ministerului Public, pentru că avea nevoie de o structură specializată în combaterea celor mai grave forme de criminalitate. Aici lucrează procurori de primă linie, care pornesc de la o singură hârtie şi construiesc un dosar. Probabil că procurorii care lucrează aici şi-au pus probleme la sfârşitul lui 2014 în privința a ceea ce s-a întâmplat, au analizat, s-au regăsit, mai ales că există o conducere unitară la acest moment. Procurorul DIICOT nu este ţinut de ceea ce face şeful.
- Primul discurs al preşedintelui ţării despre Justiţie a declanşat prima explozie pe marginea rolului procurorului general. Să meragă sau nu în CSAT?
Nu este o temă nouă. Procurorul general a mai fost invitat la CSAT în perioada în care instrumentam dosarul răpirii ziariştilor, fără ca acest lucru să fie consfinţit în lege. Procurorul general trebuie să participe în CSAT pe probleme de terorism sau de siguranţă a statului, dar nu ştiu dacă procurorul general trebuie să participe la toate şedinţele pentru că de multe ori acolo temele de discuţii exced cu siguranţă competenţa Ministerului Public. Exced de cele mai multe ori competența Justiţiei. Şi poate s-ar amesteca problemele Justiţiei cu cele ale altor puteri.
- Ştiu că dumneavoastră nu credeţi nici măcar în detaşarea procurorilor în alte instituţii?
Mi se pare normal ca un procuror sau judecător să-şi facă meseria. Aş face maximum 3 excepţii: CSM, INM, Şcoala Naţională de Grefieri, poate şi anumite compartimente din Ministerul Justiţiei care au legătură cu justiţia penală. Părerea mea este că un procuror sau judecător care accede într-o funcţie din altă insituţie decât cele aflate în legătură directă cu justiţia trebuie să se suspende din profesie şi să nu constituie vechime în magistrauură. Este o perioadă în care se şi deprofesionalizează şi este expus şi altor vulnerabilităţi. Poate să fie delegat secretar de stat, iar acesta poate să înlocuiească ministrul în şedinţa de guvern. Nu doar că impune un anume tip de relaţionare, ci şi iese din cupola acelor constrângeri pe care un magistrat are obligaţia să le ţină. Şi atunci nu mai poţi să spui că este magistrat. Dacă sunt secretar de stat şi merg la o şedinţă de guvern şi mă obişnuiesc cu acea activitate unde în stânga şi dreapta relaţionez cu oameni politici, că nu am cu cine să relaţionez, nu ştiu dacă nu am posibilitatea să creez o legătură. Şi nu ştim dacă nu cumva la un moment dat acea legătură este una păguboasă.
- Avem şi exemplul recent…
Eu nu vreau să vorbesc despre Alina Bica. Este şi un dosar penal pe rol. A fost un procuror foarte bun cât a lucrat în DIICOT – în perioada de dinaintea detaşării la Ministerul Justiţiei. Dovadă e şi faptul că dosarele pe care le-a lucrat în 2004, 2005, 2006 sunt dosare care au ajuns la condamnări. Ceea ce a făcut dumneaei este o răspundere personală.
Mihaela Chiper