Au apărut noi detalii în ancheta privind atentatele comise vineri, în Paris și soldate cu 129 de morți și cel puțin 350 de răniți.
Anchetatorii francezi au găsit un telefon mobil într-un coș de gunoi de lângă sala Bataclan, relateaza Le Parisien.
În telefon s-ar fi aflat un plan al sălii de spectacole și un SMS cu textul „Pornim!„
Mai mult, Poliția franceză a difuzat marți seara fotografia unuia dintre teroriștii kamikaze care au murit în timpul atacurilor de la Stade de France și a lansat un apel la martori pentru identificarea acestuia, transmite AFP.
Anchetatorii au stabilit până în prezent, pornind de la amprentele papilare ale suspectului, că acesta a fost supus controlului în octombrie, în Grecia. Un pașaport sirian a cărui identitate corespunde unui soldat din trupele regimului Bashar al-Assad ucis în urma cu câteva luni a fost găsit în apropierea cadavrului suspectului.