-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:39
No menu items!

Teodorovici prezintă noul Cod Fiscal instituțiilor financiare de la Washington

spot_img

Proiectele mai pot fi amendate în Parlament

 teodorovici

Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici se află în perioada 16 – 19 aprilie, la Washington, capitala SUA, într-o vizită oficială, potrivit unui comunicat al Ministerului.

”Delegația României va avea întâlniri cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, ai Băncii Mondiale, dar și cu cei ai agențiilor de rating, în cadrul Reuniunii de Primăvară a Băncii Mondiale și FMI. Din delegație fac parte atât reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, cât și reprezentanți ai Băncii Naționale a României”, se arată în documentul citat.

Vineri și sâmbătă, Teodorovici are programate întâlniri cu Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI în România, cu Poul Thomsen, director al Departamentului European al FMI, cu Istvan Székely, șeful misiunii Comisiei Europene pentru România, și cu alți oficiali ai organizațiilor financiare internaționale, inclusiv cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

”Discuțiile se vor purta pe marginea măsurilor prevăzute în proiectul de lege privind Codul Fiscal, a execuției bugetare, respectiv stadiului implementării angajamentelor convenite cu organismele financiare internaționale”, se mai arată în comunicat.

Proiectele noilor Coduri fiscal și de procedură fiscală au fost aprobate de Guvern și trimise în Parlament pentru aprobare.