1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:05
No menu items!

Teodorovici anunță validarea acordului cu Bruxelles-ul pentru cadrul financiar 2014-2020 și atacă opoziția

spot_img

Documentul se referă la modul de cheltuire a 43 mld. € din fonduri europene

Eugen Teodorovici_SZ

Comisia Europeană a validat Acordul de Parteneriat 2014 – 2020 cu România, documentul care prezintă modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale și de investiții în viitoarea perioadă de programare, potrivit unui anunț al Ministerului Fondurilor Europene.

Ministrul Eugen Teodorovici a afirmat că Acordul a fost validat de cei patru comisari, iar decizia Comsiei de adoptare urmează a fi publicată în zilele următoare.

”În urma acestei validări, devine de necontestat faptul că documentul trimis de România răspunde exigenţelor Comisiei. Vă reamintesc, ţara noastră a început încă din primăvara anului 2013 negocierile pe marginea acestui document, în cadrul dialogului informal. De atunci și până recent am avut în continuu negocieri cu reprezentanții Comisiei pentru a obține o strategie cât mai bună de folosire a banilor europeni”

Eugen Teodorovici

Acesta nu a ratat ocazia de a acuza opoziția că a pus piedici derulării în mod rapid a acestui proces.

”Procesul de validare a Acordului de Parteneriat ar fi putut fi mult mai facil dacă unii dintre români, în special cei care fac parte din PDL şi PNL, dar şi alţii, nu ar fi luptat împotriva intereselor naţionale, împotriva românilor, exact aşa cum au făcut şi în perioada 2009 – 2011, perioada cea mai neagră din istoria absorbţiei fondurilor europene. Sper că toţi cei care ne-au criticat în trecut pe marginea acestui document să conştientizeze interesul naţional al României şi în perioada următoare să lupte cot la cot cu actuala guvernare pentru ca ţara noastră să beneficieze cât mai repede de suma alocată pentru viitoarea perioadă de programare”

Eugen Teodorovici

În perioada de programare 2014 – 2020, România beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune.

La sfârșitul lunii martie, România a trimis propunerea de Acord de Parteneriat, după ce varianta inițială a fost catalogată drept incoerentă. Oficialii de la Bruxelles au criticat Guvernul în mod constant pentru întârzieri în redactarea documentului.

La începutul lunii iunie, Comisia Europeană a atenţionat Guvernul că alocarea bugetară propusă în Acord reflectă în continuare dezechilibre, iar mecanismele de detectare şi prevenire a conflictelor de interese la achiziţii trebuie aplicate.

V.B.