4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:28
No menu items!

Tentativă de evadare din Arestul Poliției Capitalei. Cum a încercat un deținut să scape

spot_img

Un deţinut încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Poliţiei Capitalei a încercat să evadeze, folosind elemente metalice ale patului din celulă, cu care a încercat să sape într-un perete. Poliţia a deschis pe numele acestuia un nou dosar penal, în care este cercetat pentru tentativă la evadare şi distrugere, iar concomitent se fac verificări interne în instituţie.

Conform datelor furnizate de Poliția Capitalei, poliţiştii Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă au constat, în ziua de 11 ianuarie, că într-o cameră de deţinere a fost distrusă tencuiala unui perete, din zona geamului.

„Din verificările efectuate a reieşit faptul că o persoană privată de libertate, folosindu-se de elemente metalice ale patului, ar fi distrus tencuiala unui perete, fără a fi afectată siguranţa deţinerii, încercând să ascundă aceasta cu ajutorul unor sticle şi burete, iar resturile rezultate le-ar fi ascuns într-un coş de gunoi, de sub pat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la evadare şi distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4”, a transmis sursa citată.

De asemenea, la nivelul Poliţiei Capitalei au fost demarate verificări interne pentru a se stabili condiţiile în care a avut loc incidentul, urmând ca la finalul acestora să fie dispuse măsuri legale.

                                                                                                                    Adina Silav