-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:23
No menu items!

Tensiune maximă într-o localitate din Iași unde o șoferiță a lovit mortal un copil de 10 ani. Poliția a patrulat toată noaptea

spot_img

Localitatea Podul Iloaiei din Iași a fost lovită de tragedie duminică, 11 iulie. Un băiat de 10 ani a trecut în fugă strada, iar o șoferiță nu a putut să îl evite. Copilul a fost aruncat câțiva metri, iar leziunile suferite au fost extrem de grave. Din păcate, a murit la spital. Oamenii legii s-au temut de răzbunare și toată noaptea au patrulat prin localitate, după ce în timpul zilei au intervenit mascații.

Momentul accidentului a fost înregistrat de o cameră de supraveghere.

Pe imagini se observă cum micuțul fuge dintr-o dată de pe marginea drumului către mașina care venea în viteză. Femeia, în vârstă de 45 de ani, care se afla la volan, nu a putut face nimic pentru a evita impactul.

Un echipaj de poliție a ajuns imediat în zonă și pentru că familia minorului accidentat a început să se manifeste violent, a fost nevoie de intervenția mascaților de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS).

La scurt timp după tragedie, rudele copilului s-au strâns la locul accidentului şi au început să facă scandal. A fost nevoie de intervenţia poliţiei, pentru a calma spiritele.

„La data de 11 iulie ac, în jurul orei 14.30, polițiștii rutieri au fost sesizati despre un accident rutier care a avut loc pe raza orașului Podu Iloaiei. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un auto a acrosat un pieton, acesta fiind transportat la spital, unde a decedat. Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Precizăm că, imediat după producerea accidentului, la fața locului au venit mai multe persoane din localitate, care tulburau ordinea publică, motiv pentru care s-a impus prezența, în scop preventiv a unor echipaje suplimentare de poliție. Dispozitivul creat pentru supravegherea și îndepărtarea persoanelor a acționat până la finalizarea cercetărilor si eliberarea zonei”, a transmis IPJ Iași într-un comunicat.