7 C
București
marți, 24 decembrie 2024 - 20:54
No menu items!

Tenismenul Medvedev a înlăturat steagul rusesc din contul său de Instagram

spot_img

Daniil Medvedev, numărul 1 mondial în circuitul masculin de tenis, a eliminat steagul rusesc de pe profilul său de Instagram, după ce vedetele din Rusia și Belarus au fost sancționate de Federația Internațională de Tenis (ITF).

Gestul a fost remarcat de utilizatorii rețelelor de socializare, aceștia observând că a renunțat la tricolorul rusesc din prezentarea sa de pe Instagram.

Steagul fusese prezent anterior alături de descrierea sa, în dreptul sintagmei „jucător profesionist de tenis”, dar nu mai figurează pe contul care este urmărit de puțin peste 950.000 de persoane.

Medvedev va fi nevoit acum să concureze fără numele și steagul națiunii sale, după ce ITF a sancționat Rusia și Belarus la începutul acestei săptămâni, din cauza conflictului din Ucraina.

Federațiile de tenis din Rusia și Belarus au fost suspendate „până la noi ordine”, în timp ce echipele celor două națiuni nu vor putea concura în acest an în Cupa Davis și în Cupa Billie Jean King – unde Federația Rusă de Tenis este campioană în exercițiu în ambele competiții.

Agentul lui Medvedev a fost întrebat de jurnalista americană Kimberly Givan de ce noul număr 1 a ales să elimine steagul din biografia sa, însă acesta a declarat doar că în acest moment nu sunt dispuși să comenteze.