-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:48
No menu items!

Tenismena Na Li confirmă că se retrage din activitate

spot_img

Na Li și-a anunțat retragerea, vineri, într-o conferinţă de presă

na li 2

Jucătoarea chineză de tenis Na Li, în prezent numărul 6 mondial, a confirmat, vineri, că se va retrage din activitate, din cauza problemelor fizice, potrivit AFP.

Deoarece nu mai sunt în măsură să joc la acelaşi nivel am luat decizia care se impune: să mă retrag din activitate. Ceea ce am realizat în carieră depăşeşte toate visele mele şi cea mai mare mândrie este că am adus glorie ţării„, a declarat jucătoarea de 32 de ani, câştigătoare a Australian Open în acest an şi laureată la Roland Garros în 2011.

Televiziunea publică CCTV anunţase deja joi că Na Li se va retrage, citând o sursă din anturajul sportivei.

Jucătoarea a explicat că vrea să dedice mai mult timp familiei şi a menţionat că a avut un an „2014 foarte dificil”.

Li Na a câştigat nouă turnee la simplu şi premii în valoare totală de 16,7 milioane de dolari, fiind prima jucătoare de tenis din Asia care cucereşte un titlu de Grand Slam.

D.M.