2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:41
No menu items!

Tendinţe africane în economia Europei de Est

spot_img

Rata de economisire din unele state din Europa de Est este similară celei din Africa şi de aceea economiile depind de finanţarea externă, care va fi din ce în ce mai greu de obţinut, din cauza crizei, a avertizat Lucian Anghel, economist-şef al Băncii Comerciale Române (BCR), la cea de-a 26-a ediţie a Conferinţei Asociaţiei Bancare pentru Europa Centrală şi de Est (BACEE)

Pentru a contracara această tendinţă este nevoie ca statele din Europa Centrală şi de Est (CEE) să adopte politici privind instrumentele de economisire pe termen lung, a explicat Lucian Anghel, care este şi preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Lucian Anghel consideră că valoarea investiţiilor directe din statele Europei centrale şi estice a scăzut din cauza crizei datoriilor suverane din zona euro, a unor politici economice neprietenoase în unele ţări şi a deteriorării perspectivelor de creştere economică pe termen lung. Investiţiile străine directe au reprezentat până acum o sursă de creştere a economiilor din Europa Centrală şi de Est şi, susţine economistul şef al BCR, în viitor aceste ţări sunt mai bine poziţionate pentru a le absorbi datorită costului orar mai scăzut al forţei de muncă din regiune. Conform datelor Eurostat, cel mai scăzut cost orar al forţei de muncă raportat la productivitate în Europa Centrală şi de Est se înregistrează în Bulgaria, România, Slovacia, Ungaria şi Polonia.