1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:18
No menu items!

Temperaturi atipice în luna octombrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

spot_img

Temperaturile vor fi în general mai mari decât cele specifice perioadei, se arată în prognoza pentru intervalul 2-30 octombrie, publicată vineri de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Vremea se va menţine caldă în mare parte din țară, dar mai ales în regiunile din sud și sud-est. O ușoară scădere a valorilor termice urmează să se producă de la mijlocul săptămânii viitoare. Precipitațiile vor fi slabe cantitativ, astfel fenomenul de secetă extremă va fi în accentuare și în extindere în est, sud-est. 

Săptămâna 02.10.2023 – 09.10.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-estice.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara, îndeosebi în regiunile vestice.

Săptămâna 09.10.2023 – 16.10.2023

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-vestice și la munte.

Săptămâna 16.10.2023 – 23.10.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice și estice.

Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sudice și sud-estice, în timp ce în restul teritoriului cantitățile de precipitații se vor situa în limite normale pentru această săptămână.

Săptămâna 23.10.2023 – 30.10.2023

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade în toată țara, dar mai ales în regiunile sudice și sud-estice.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână la nivelul întregii țări.

                                                                                                               Adina Silav