Cei mai importanţi ani în viaţa unui copil, din punct de vedere al învăţării şi al dezvoltării, sunt primii doi, când încep să se formeze căile neuronale şi conexiunile necesare facilitării învăţării. Vizualizarea televizorului presupune stimulare şi este dăunătoare, căci poate determina boli grave de la o vârstă fragedă: ADHD – sindrom de hiperactivitate cu tulburări de atenţie, autism cu deficit de comunicare şi obezitate.
Bebeluşii au nevoie să exploreze mediul înconjurător şi cea mai bună cale este cea activă, prin interacţiune şi comunicare. Expunerea bebeluşilor în faţa televizorului este strict interzisă până la vârsta de 2 ani. Când vârsta copilului permite vizualizare pasivă a televizorului, este necesară selecţia programelor educaţionale corespunzătoare. Ideal este ca imaginile să se deruleze într-un ritm foarte lent, să implice un singur personaj şi să dureze maxim zece minute, de maxim trei ori pe zi. Obligatoriu, după ce programul de privit la televizor s-a încheiat, copilul trebuie să doarmă.
Dacă lăsăm copilul să se uite la televizor, îi formăm un program de vizionare şi respectăm cu stricteţe orele stabilite. Respectând aceste indicaţii, evităm apariţia unor eventuale tulburări de vedere sau deficienţe de limbaj. În timp ce copilul se uită la televizor, este bine să interacţionăm, să stăm lângă el şi să-i vorbim, pentru a-l încuraja să fie activ de-a lungul vizionării. Nu este indicat să avem televizor în dormitor, nici la copii şi nici la părinţi, deoarece acest spaţiu este destinat strict repausului şi somnului, iar televizorul trebuie amplasat în zone comune ale căminului, ca sufragerie sau cameră de zi, pentru a facilita interacţiunea între membrii familiei.
C.N.