-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:11
No menu items!

Taximetriști în stare de ebrietate sau cu permisul suspendat, depistaţi de poliţişti

spot_img

taxi

Poliţiştii rutieri au aplicat, vineri, în cadrul unui control al taxiurilor, peste 1.000 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul de persoane în regim de taxi şi pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit unui comuncat al Poliţiei Române.

Acţiunea, la care au participat 405 poliţişti rutieri, s-a derulat în municipiile şi oraşele din judeţele Cluj, Braşov, Iaşi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Botoşani, Brăila, Constanţa, Covasna, Harghita, Satu-Mare şi Sălaj.

Pe parcursul acţiunii, au fost verificate 2.632 de autovehicule, fiind aplicate 1.011 sancţiuni contravenţionale.

Din totalul sancţiunilor, 133 au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, 878 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice (dintre care şapte pentru neacordare prioritate pentru pietoni, unul pentru neacordarea de prioritate vehiculelor, 50 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, două pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric, 76 pentru lipsa valabilităţii inspecţiei tehnice periodice) şi trei pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto.

Pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 22 de permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 44 de certificate de înmatriculare.

Totodată, în cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat nouă infracţiuni, dintre care şase pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge (0,4 mg/l alcool pur în aerul expirat) şi trei pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce autovehicule i-a fost suspendată.

A fost depistat un taximetrist care transporta persoane în regim taxi în municipiul Sf. Gheorghe, având o îmbibaţie alcoolică de 0,5 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt conducător a fost depistat în timp ce conducea un autovehicul în regim taxi pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca, deşi avea permisul suspendat.

În municipiul Brăila, a fost depistat un taximetrist care transporta persoane în regim de taxi, fără a deține atestat profesional şi care avea buletinul de verificare metrologică a aparatului de taxat expirat.

În municipiul Timişoara, a fost depistat alt taximetrist care conducea un autovehicul în regim de taxi cu inspecţia tehnică periodică (ITP) expirată și care prezenta defecţiuni la sistemul de lumini şi emana noxe peste limita legală admisă.

D.M.