3.9 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024 - 2:18
No menu items!

Taxe mai mici pentru televiziunile de știri

spot_img

Guvernul ar putea reduce taxele și impozitele pentru a sprijini presa de știri

Camere-TV

Guvernul încearcă să găsească o soluție pentru a sprijini, prin reducerea taxelor, presa care furnizează ştiri, precum posturi de televiziune şi radio, în funcţie de proporţia numărului de ştiri în grila de program. Presei scrisă ar face excepție, pentru că are costuri mai mici în online.

De la 1 ianuarie, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod fiscal, se va modifica un pic şi legislaţia care reglementează drepturile de autor. Ştiu că mulţi în presă merg pe această legislaţie, altfel în mod corect. Dreptul la informaţie este un drept constituţional, nu întâmplător trebuie să subvenţionăm în continuare televiziunea publică, dar eu cred că informare fac în egală măsură, dacă nu chiar mai mult decât TVR, şi celelalte televiziuni care au în program ştiri. Cele de divertisment sunt o altă discuţie. Motiv pentru care i-am cerut lui Teodorovici și încercăm să găsim o soluţie prin care să sprijinim acele mijloace de presă care prezintă ştiri

Victor Ponta
la B1 TV

Premierul a precizat că pentru presa scrisă nu are o soluţie, dar a sugerat că aceasta are costuri mai mici decât radiourile şi televiziunile, pentru că s-a mutat în mediul online. „Cu presa scrisă n-am avut încă o soluţie, mai ales că majoritatea presei scrise s-a mutat pe online şi costurile sunt diferite. Aici nu le împart cine ţine cu Băsescu, cine ţine cu mine, ci le împart într-un singur criteriu: cine are o proporţie importantă de ştiri, indiferent că acele ştiri sunt pozitive, negative, asta e treaba CNA, ci proporţia de ştiri, ca să nu finanţăm o televiziune de divertisment”, a spus Ponta.

El a precizat că este căutat un sistem prin care Executivul să nu aloce bani, ci să reducă taxele şi impozitele, după care va fi notificată şi Comisia Europeană.

Valeriu Motoc