6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:07
No menu items!

Taxa pe drumuri în Germania i-ar putea defavoriza pe străini

spot_img

Legea care prevedea impunerea acestei taxe va fi analizată de Curtea Europeană de Justiție

autobahn-germany

Parlamentul german, Bundestag, a adoptat o lege extrem de controversată privind impunerea unei taxe pentru folosirea drumurilor, care ar putea duce la discriminări față de cetăţenii străini.

Bundestag a adoptat legea cu 433 de voturi „pentru”, 128 „împotrivă” şi şase abţineri. Taxa care a provocat dezbateri acerbe în Germania ar putea fi introdusă în 2016. Potrivit proiectului de lege, toţi şoferii care folosesc autostrăzile (Autobahnen) din Germania, inclusiv cei străini, vor plăti o taxă, dar cetățenii germani vor primi banii înapoi indirect, prin reducereea la taxa pentru vehiculele motorizate. În aceste condiții, Curtea Europeană de Justiţie va analiza cazul, pentrua stabili dacă această taxă provoacă sau nu discriminări.

Taxa este o promisiune de campanie a Uniunii Creştin Sociale (CSU), aripa bavareză a Uniunii Creştin Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel. La insistenţa CSU, aceasta a fost trecută în acordul de coaliţie cu social-democraţii semnat la sfârşitul lui 2013, relatează portalul TheLocal.de.

Într-un interviu acordat Phoenix, ministrul transporturilor Alexander Dobrindt a spus că legea este „importantă, urgentă şi necesară” pentru a acumula fonduri care să fie reinvestite în infrastructura de transport. El a precizat că, în ciuda criticilor, „majoritatea populaţiei ne susţine”.

Şoferii din afara Germaniei vor putea plăti taxa pentru un an, pe zece zile sau două luni. În plus, preţul acesteia va fi stabilit în conformitate cu mărimea vehiculului şi cantitatea de emisii poluante pe care le produce acesta. Sunt scutite motocicletele, automobilele electrice, maşinile folosite de persoanele cu handicap şi ambulanţele. Şoferii străini sunt scutiţi de la plata taxei pentru drumurile importante, aşa că aceasta nu îi va afecta pe cei care fac naveta pe distanţe scurte la graniţă. Guvernul german speră ca această taxă să aducă venituri de 500 de milioane de euro anual, care să fie folosiţi pentru construirea de drumuri.

Emanuel Stan