11.8 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 17:38
No menu items!

Taxa de solidaritate, votată în Parlament. AUR: Sunt scoase toate amendamentele care ar fi permis taxarea OMV

spot_img

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă 186/2022 care prevede instituirea taxei de solidaritate pentru companiile din sectorul energetic. Potrivit iniţiativei legislative, contribuţia de solidaritate va fi plătită de societăţile comerciale care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor. Liderul grupului parlamentar AUR din Camera Deputaţilor susține că forma care a trecut de Senat, după reexaminare, nu mai permite taxarea companiei austriece OMV.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 186/2022, prin care este instituit cadrul legal necesar aplicării în spaţiul juridic naţional a dispoziţiilor Regulamentului (UE) 2022/1854, în contextul îndeplinirii de către România a obligaţiilor ce-i revin, derivate din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, în scopul asigurării finanţării investiţiilor în proiecte energetice strategice şi a resurselor necesare pentru protejarea populaţiei de efectele creşterii preţurilor la energie.

Contribuţia de solidaritate va fi plătită de societăţile comerciale care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor.

Încasările din contribuţia de solidaritate vor fi utilizate şi pentru finanţarea măsurilor de sprijin financiar pentru consumatorii finali de energie, în special pentru gospodăriile vulnerabile, pentru a atenua efectele creşterii preţurilor.

Senatul a reexaminat, marţi, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, legea prin care s-a instituit contribuţia de solidaritate pentru societăţile care au activitate în extracţia ţiţeiului, gazelor naturale, huilei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute pentru rafinarea petrolului.

OUG 186/2022 a stabilit cuantumul, modul de calcul şi destinaţia contribuţiei de solidaritate. Potrivit regulamentului european, aceasta are caracter temporar.

„Sunt contribuabili obligaţi la plata contribuţiei de solidaritate plătitorii de impozit pe profit potrivit art. 13 şi de impozit pe veniturile microîntreprinderilor potrivit art. 47 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor, care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.893/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităţilor economice NACE a doua revizuire şi de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.037/90 al Consiliului, precum şi a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice, cu codurile CAEN: 0610 – „Extracţia ţiţeiului”, 0620 – „Extracţia gazelor naturale”, 0510 – „Extracţia huilei”, 1910 – „Fabricarea produselor de cocserie„ şi 1920 – „Fabricarea produselor obţinute prin rafinarea petrolului” şi care au ponderea acestor activităţi în cifra de afaceri de peste 75% inclusiv”, arată un articol al iniţiavei legislative menţinut nemodificat, în urma reexaminării făcute de către Senat.

Proiectul de lege a fost adoptat Cameră ca for decizional şi astfel legea merge la promulgare.

AUR: Sunt scoase toate acele amendamente care ar fi permis taxarea OMV-ului

Antonio Andruşceac, liderul grupului parlamentar AUR din Camera Deputaţilor, a criticat Legea privind taxa de solidaritate, pe motiv că forma care a trecut de Senat, după reexaminare, nu mai permite taxarea companiei austriece OMV.

„La reexaminare sunt scoase toate acele amendamente care ar fi permis taxarea OMV-ului (…), iar suma maximă care se poate lua de la OMV nu este cunoscută de la Ministerul Finanţelor (…), pentru că raportările pentru acest an aşteaptă să fie făcute de cei care urmează să fie taxaţi după ce vor vedea forma finală a acestei legi”, a afirmat Andruşceac la o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.

Deputatul AUR susţine că preşedintele Iohannis este cel care a făcut „tot posibilul” ca profitul acestei companii să nu mai fie taxat.

„Nu a fost destul că am trădat prin această cedare – nu vânzare – a gazului şi petrolului românesc, această bogăţie către un alt stat, către Austria, care este deţinătorul acţiunilor majoritare din OMV. A trebuit să facem tot posibilul, prin Klaus Iohannis, să nu mai taxăm nici măcar profitul acestei companii”, a spus Andruşceac.

                                                                                                               Adina Silav