-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:38
No menu items!

Taxa auto, bugetul pe 2013 şi vizita delegaţiei FMI, discutate în guvern vineri

spot_img

Taxa auto, bugetul pe 2013 şi vizita delegaţiei FMI, discutate în guvern vineri

Guvernul se va reuni vineri în prima şedinţă din acest an, urmând să discute despre bugetul de stat pe 2013, despre taxa auto şi despre apropiata vizită în România a delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI).

În ultima reuniune a Cabinetului, care a avut loc la finele anului trecut, premierul Victor Ponta le-a cerut miniştrilor să pregătească bugetul pentru a fi dezbătut în prima şedinţă din 2013, având în vedere că delegaţia Fondului Monetar Internaţional este aşteptată la Bucureşti pe 15 ianuarie.

„Pentru prima şedinţă de guvern pe anul 2013 ne vedem pregătiţi pentru buget, pentru FMI. (…) Sper ca Finanţele şi cei care lucrează la buget să fie foarte avansaţi şi asta înseamnă că, până când vine delegaţia FMI, toată lumea lucrează să avem bugetul pregătit”, afirma premierul în şedinţa din 27 decembrie a Executivului.

El a subliniat că toţi miniştrii trebuie să fie pregătiţi pentru discuţiile pe care le vor avea cu partenerii internaţionali, precum şi pentru dezbaterile din Parlament.

În aceeași ședință, premierul i-a cerut ministrului mediului, Rovana Plumb, ca în prima şedinţă de guvern din 2013 să prezinte o informare şi o propunere privind situaţia taxei auto la prima vânzare. Forma iniţială a taxei auto, suspendată până la 31 decembrie, a reintrat în vigoare de la 1 ianuarie, însă Executivul are în vedere modificarea acesteia.

Tot în şedinţa de vineri ar urma să se discute şi hotărârile de guvern privind restructurarea şi reorganizarea ministerelor.

Reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek, a anunţat într-un comunicat remis joi că misiunea Fondului Monetar Internaţional, condusă de negociatorul-şef pentru România, Erik de Vrijer, va veni la Bucureşti pe 15 ianuarie, pentru cea de-a şaptea şi a opta evaluare a acordului stand by cu România.

R.D.