4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:22
No menu items!

TAXĂ pe aer curat într-un aeroport din Venezuela

spot_img

Aeroportul din Caracas a introdus o taxă de 20 de dolari pentru dreptul de a inhala aer curat

aeroport canada

Cel mai mare aeroport internaţional din Venezuela, Maiquetia din Caracas, a introdus o taxă de 127 de bolivari (20 de dolari) pentru dreptul de a inhala aer curat, potrivit BBC News Online.

Această sumă ar urma să acopere costurile unui sistem nou-instalat care foloseşte ozon pentru purificarea sistemului de aer condiţionat al clădirii. Un comunicat al Ministerului Apelor şi Transportului Aerian susţine că acesta este primul aeroport din America de Sud şi din Caraibe care foloseşte această tehnologie, menită să elimine înmulţirea bacteriilor pentru a „proteja sănătatea călătorilor” şi să asigure dezodorizarea şi igienizarea clădirii.

Măsura a generat atât revoltă, cât şi comentarii pline de umor pe reţelele de socializare.

Prezentatorul de radio Daniel Martinez a scris pe Twitter: „Puteți să-mi explicați chestia cu ozonul în Maiquetia? Toaletele nu au apă, aerul condiţionat este stricat, sunt câini vagabonzi în interiorul aeroportului, dar este ozon?”.

În curând vom fi taxaţi pentru «gaz bun»„, a scris o altă persoană pe Twitter, într-o referire la gazele lacrimogene folosite de poliţie deseori împotriva protestatarilor opoziţiei. Site-ul satiric El Chiguire Bipolar a titrat: „Aeroportul Maiquetia dezvăluie un robot care te răstoarnă cu picioarele în sus şi îţi ia banii„.

Unii venezueleni îşi exprimă temerile că această taxă ar putea sfârşi prin a deveni o nouă sursă de corupţie. Alţii o văd ca pe o dovadă a faptului că aeroportul a rămas fără bani. Cele mai multe companii aeriene internaţionale şi-au redus numărul de zboruri către această ţară din cauza disputei financiare cu Guvernul venezuelean.

D.M.