8.7 C
București
vineri, 20 decembrie 2024 - 18:09
No menu items!

„Tatăl diplomelor false”, din nou în atenția anchetatorilor. Dosar pentru taxe abuzive la Universitatea „Apollonia”

spot_img

 Poliția Iaşi a deschis un dosar penal împotriva Universităţii „Apollonia” pentru abuz în serviciu

sediu_apollonia

Inspectoratul de Poliţie al Județului (IPJ) Iaşi a deschis un dosar penal împotriva Universităţii „Apollonia” pentru abuz în serviciu, după ce un student a depus o plângere în care a reclamat taxe abuzive şi folosirea unor materiale didactice expirate.

Potrivit unui document primit ca răspuns de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi de către studentul Maxim Tulbure, care a înaintat plângerea, poliţiştii fac „cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu”, transmite MEDIAFAX.

Sesizarea a fost făcută iniţial la DNA şi apoi redirecţionată către noi. Există un dosar penal în lucru pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Anca Vîjiac
purtător de cuvânt al IPJ Iaşi

Preşedintele fondator al „Apollonia”, Vasile Burlui – implicat în 2005 în scandalul diplomelor false de la Facultatea de Stomatologie și supranumit, de atunci, chiar „tatăl diplomelor false” – a explicat că nu ştia despre ce este vorba, în timp ce purtătorul de cuvânt, Paul Gorban, a precizat că deocamdată nu poate oferi un punct de vedere întrucât nu a fost informat despre acest subiect.

Plângerea depusă de studentul respectiv reclama încasarea, fără bon fiscal, a unor taxe neprevăzute în contract şi folosirea pe pacienţi a unor materiale didactice stomatologice expirate.

Maxim Tulbure reclamă că mai mulţi tineri care urmează cursurile universităţii sunt obligaţi să plătească cu până la 600 de euro mai mult dacă întârzie plata taxei cu o singură zi.

Nu ni s-a adus cunoştinţă de aceste taxe, însă suntem obli­gaţi să achităm o taxă cuprinsă între 35 şi 40 de euro pentru absenţe, chiar dacă nu am absentat. Ne-au fost anulate adeve­rinţele medicale fără nicio explicaţie pertinentă sau bază legală, fiind acceptate doar cazurile de spitalizare. Chiar şi la unele obiecte la care nu s-au ţinut cursurile sau stagiile practice am fost obligaţi să achităm taxa pentru absenţe. Am plătit şi reexaminarea de 35 de euro a unui examen, în condiţiile în care nu am fost examinaţi niciodată!”, se arată în plângerea studentului.

Universitatea ne pune la dispoziţie materiale donate de la diferite mărci sau firme de produse stomatologice expirate (compoziţie, cimenturi canalare şi altele pe care probabil nu le-am văzut până acum şi nici nu ştim de ele), iar în cadrul acestor bareme noi le plătim şi folosim pentru tratamente”, potrivit plângerii depuse de sutdentul respectiv, care a ajuns la IPJ Iaşi şi la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală (DRAF) de la Suceava.

În cursul săptămânii trecute, inspectorii DRAF Suceava au solicitat mai multe documente de la Universitatea „Apollonia” din Iaşi.

Studentul Maxim Tulbure a fost exmatriculat anul acesta, studiind în anul al III-lea la specializarea Tehnică Dentară de la universitate. Acesta a precizat că a dat şi în judecată universitatea, precizând că aceasta nu îi pune la dispoziţie contractul de studii semnat.