-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:07
No menu items!

TAROM își schimbă avioanele

spot_img

avion-Tarom

Compania TAROM își va schimba flota, iar conducerea operatorului aerian se pregătește de noi trasee. Conducerea TAROM a anunțat, miercuri, că îşi va dezvolta flota prin utilizarea unor avioane moderne şi economice.

Reducerea costurilor de operare prin utilizarea unor avioane moderne reprezintă una din prioritaţile Companiei TAROM. După finalizarea strategiei de afaceri pentru viitor, Compania TAROM, împreună cu proprietarul – Ministerul Transporturilor, vor lua o decizie privind tipul de aeronavă ce va fi utilizat. Până în acest moment, Compania TAROM nu a luat nicio hotarare privind utilizarea viitoare a unui anumit tip de aeronavă„, se arată într-un comunicat al TAROM.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 și îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).

Ștefan Etveș