6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:30
No menu items!

TAROM a prelungit licenţele celor 200 de angajaţi

spot_img

TAROM a prelungit licenţele celor 200 de angajaţi

TAROM a decis prelungirea licenţelor pentru cei 200 de angajaţi tehnici ai companiei, potrivit unui comunicat al operatorului aerian.

“În urma negocierilor de astăzi s-a stabilit de comun acord că numai licenţele necesare vor fi prelungite, conform tuturor reglementărilor naţionale şi internaţionale în vigoare, compania asigurând pasagerii că operarea în deplină siguranţă a tuturor aeronavelor sale reprezintă principala sa prioritate”, potrivit comunicatului companiei TAROM.

În cadrul negocierilor de miercuri între reprezentanţii companiei, ai Ministerului Transporturilor şi ai sindicatelor s-a decis că o comisie internă va efectua o evaluare obiectivă pentru a stabili care sunt licenţele necesare pentru desfăşurarea operaţiunilor tehnice. Din această comisie vor face parte şi membri ai Sindicatului Naţional Tehnic TAROM.

C.I.