2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:07
No menu items!

Tarifele pentru litoralul românesc rămân neschimbate în 2015

spot_img

În 2014, din punct de vedere al agențiilor de turism, cea mai vândută stațiune a fost Mamaia

 VACANTA - MARE

 

Tarifele pe Litoralul românesc, în sezonul 2015, nu vor crește în actualele condiții de fiscalitate, a declarat, marți, Nicolae Bucovală, președintele Asociației patronale Mamaia, într-o conferință de specialitate.

Condițiile de fiscalitate pot influența pozitiv tarifele hotelurilor, în sensul că printr-o politică a Guvernului prin care să se scadă impozitele am putea avea chiar prețuri mai mici în sezonul estival 2015. Cu toate că Mamaia a avut o stagnare din punct de vedere a numărului de turiști în acest an, în 2015 estimăm o explozie a numărului de turiști ca urmare a investițiilor făcute atât în hoteluri noi, cât și în programele propuse. Un alt efect pozitiv sperăm că va veni din aplicarea legii vouchere de vacanță

Nicolae Bucovală,

președintele Asociației patronale Mamaia

Patronatele din turism prezente la Bursa de Turism Litoral — Delta Dunării și-au exprimat dezacordul față de proiectul de lege privind descentralizarea, proiect propus de Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism. Printre problemele pe care reprezentanții patronatelor din turism le vor rezolvate prin colaborarea cu autoritățile statului se află aplicarea impozitului forfetar, a cotei de impozit pe clădire, scăderea TVA-ului la alimentația publică pentru pachetele de cazare-masă, precum și alocarea plajelor.

În 2014, din punct de vedere al agențiilor de turism, cea mai vândută stațiune a fost Mamaia. Cu toate acestea, conform unui studiu ANAT, vânzările pentru Saturn au crescut cu 11%, pentru Neptun cu 16%, Jupiter 2%, Venus 25%, Mangalia cu 6%, în timp ce pentru Olimp au scăzut cu 10%.

 

C.A.