4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:59
No menu items!

Tăriceanu: Sper la o dezbatere serioasă pe legea carantinării, nu la un „aranjament subteran”

spot_img

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține că proiectul de lege privind carantinarea și izolarea persoanelor și bunurilor are o mulțime de probleme și trebuie discutat și modificat serios în Parlament. În același timp, Tăriceanu se teme de o înțelegere subterană, care va face proiectul să treacă ”ca gâsca prin apă”.

”Am făcut, împreună cu parlamentarii ALDE, o primă citire a proiectului de lege privind carantinarea și izolarea persoanelor și bunurilor suspecte de infectare cu viruși sau agenți biologici.

Ca de obicei, la acest guvern orice piesă legislativă pe care o emit este o nouă portiță deschisă abuzurilor, controlului subiectiv al autorităților și strângerii șurubului privind drepturile și libertățile cetățeanului.

Vom avea de modificat în Parlament cel puțin articolele care lasă o mare marjă de manevră autorităților în a defini și identifica “evenimentul neobișnuit sau neașteptat identificat și constatat de structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență sau ale Ministerului Sănătății”.

Având deja experiența îngrijorătoare cu cei care ne conduc credem că va trebui să găsim definiții care să le lase o libertate de mișcare mai mică, pentru că altfel nu avem dubii că vor folosi această libertate în scopuri politico-electorale sau pentru afaceri dubioase. A lăsa acestor guvernanți prea multă libertate înseamnă ca în orice clipă să riscăm să fim ridicați cu izoleta din ordin de partid!

De asemenea, articolul care instituie carantina asupra bunurilor va trebui examinat pentru a nu ne trezi că unor guvernanți le plac atât de mult mașina, computerul sau telefonul nostru, încât o să le carantineze până când o să le facă dispărute. Precis găsesc ei pe cineva care să strănute pe telefon ca să aibă motiv să-l carantineze! (recunosc că această exprimare am găsit-o la un fan de-al meu de pe Facebook!). Sau o să scoată din ele informațiile de care au nevoie. De la Orban & Co. ne putem aștepta la orice!

Sperăm într-o dezbatere serioasă în Parlament și nu la un aranjament subteran care să facă legea trecută precum gâsca prin apă!”, scrie Călin Popescu Tăriceanu.