-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:19
No menu items!

Tăriceanu: Programul de guvernare a fost modificat. Salariul minim va crește și se va introduce impozitul pe venitul global. DOCUMENT

spot_img

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, că taxa de solidaritate a fost scoasă din programul de guvernare, însă a spus că nu se renunţă la impozitul pe venitul global, care nu este operaţionalizat încă, deoarece Ministerul Finanţelor nu dispune deocamdată de logistica necesară.

„Am discutat despre program şi o serie de măsuri care sunt incluse în programul de guvernare. Mă refer la măsuri de ordin fiscal sau de ordin salarial. Din programul de guvernare s-a scos taxa de solidaritate, care la instalarea guvernului precedent a făcut o serie de valuri. Nu am considerat oportună introducerea ei la acel moment. Acum s-a operaţionalizat în mod efectiv scoaterea ei din programul de guvernare. Sunt alte măsuri care vizează creşterea salariilor minime cu câte 100 de lei pe an până în 2020, astfel încât să ajungem la un salariu minim net de 300 de euro de persoană, iar pentru cei cu studii superioare salariul minim va creşte cu 150 de lei pe an. Acestea sunt măsuri care ni se par absolut necesare în perspectiva evoluţiei economice a României”, a declarat liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

El a mai spus că România nu trebuie să rămână „o ţară furnizoare de mână de lucru ieftină”. „Având în vedere că media costurilor cu forţa de muncă în Europa depăşeşte 40%, România trebuie să se îndrepte către aceeaşi direcţie, iar investiţiile să se caleze şi mai mult în tehnologii avansate, care să aducă productivitate mai mare, valoare adăugată mai importantă, nu să se bazeze pe forţa de muncă ieftină, cum s-a întâmplat din păcate în ultimii 25 de ani într-o măsură prea importantă. Deci economia româneasdcă trebuie să evolueze, trebuie să se modernizeze, trebuie să devină mai competitivă şi mediul economic trebuie să se adapteze la aceste noi realităţi”, a mai spus preşedintele ALDE.

CITEȘTE AICI PROGRAMUL DE GUVERNARE 2018-2020

El a precizat că în şedinţa ALDE au fost discutate şi alte subiecte, printre care legea pensiilor, politica salarială sau politica de investiţii.

De asemenea, Tăriceanu a zis că nu s-a discutat despre impozitul pe gospodărie. „Impozitul pe gospodărie nu am discutat. Am discutat despre impozitul pe venitul global. Urmează ca Ministerul de Finanţe să pornească la operaţionalizarea acestui impozit pe venitul global, dar lucrul acesta impune o logistică necesară, stabilirea unor proceduri şi nu există din partea ministerului un termen pe care să-l fi avansat. Pe măsură ce ministerul va avansa pe acest domeniu important… Dar a mai existat impozit pe venitul global, nu e o formulă care ne va surprinde, nu e un impozit nou subliniez”, a mai spus Tăriceanu.

Valeriu Motoc