4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:47
No menu items!

Tăriceanu, la DNA: Dosarul pleacă de la o serie de premise false

spot_img

Fostul premier al României, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat vineri, după ce a ieșit de la audierile de la DNA, că dosarul „pleacă de la o serie de premise false, eronate și aberante”.

Tăriceanu a anunțat că cerut timp procurorilor pentru studierea probelor suplimentare depuse la dosarul în care este acuzat de luare de mită.

„Sunt acuzat de obținerea unor foloase indirect de mită, dar ceea ce vreau să precizez este că acest dosar pleacă de la o serie de premise false, eronate și aberante, și anume că, în perioada în care am condus Guvernul României, Guvernul a emis o serie de HG-uri care să favorizeze o anumită companie. Prim-ministrul nu dă așa din pixul lui HG-uri cum își imaginează unii, ele parcurg o întreagă procedură administrativă, sunt avizate din punct de vedere legal și de aici toată construcția care a fost făcută de procurori pe o bază, așa cum v-am spus, falsă. Am cerut timp necesar pentru studierea probele suplimentare pe care procurorii au spus că le-au depus la dosar și în continuare voi urma procedurile prevăzute în cadrul procesului”, a spus Tăriceanu, la ieșirea de la DNA.