-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:05
No menu items!

Tăriceanu: Directiva UE privind prezumția de nevinovăție, transpusă în această sesiune parlamentară

spot_img

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că Directiva UE privind prezumţia de nevinovăţie va fi transpusă până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.

Liderul ALDE a precizat că este posibil ca Parlamentul să aibă nevoie de o săptămână de sesiune extraordinară. „Transpunerea directivei se va face până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, nu am niciun fel de îndoială. A fost o şedinţă a grupului parlamentar PSD la care colegul meu, domnul preşedinte Liviu Dragnea, m-a invitat să particip, m-a invitat. A trebuit să convenim, am discutat cu domnul Dragnea de necesitatea calendarului pe care ni l-am propus, transpunerea Directivei referitoare la prezumţia de nevinovăţie va trebuie făcută în această sesiune parlamentară până la vacanţă. Şi de aceea, va fi nevoie de o săptămână suplimentară, de sesiune suplimentară a Parlamentului”, a spus Tăriceanu la România Tv.

Totodată, liderul coaliției de guvernare a spus că PSD şi ALDE au vrut să să transpună această Directivă, numai că acest demers a fost boicotat de PNL şi USR. „Inclusiv la nivelul Parlamentul European s-a adoptat această directivă de respectare a prezumţiei de nevinovăţie fără distincţie între unii şi alţii. Toţi cetăţenii trebuie să se bucure de această prezumţie de nevinovăţie. Al doilea lucru este că eforturile pe care majoritatea PSD-ALDE le-a făcut pentru transpunerea acestei directive au fost permanent boicotate de PNL şi USR care, o să folosesc un termen care nu mă caracterizează, ei sunt un fel de lachei ai sistemului aşa cum s-au comportat în ultimii ani. De la distanţă se vede acest lucru. Nu cred că pînă la urmă conteayă că plătim 100.000 de euro pe zi, contează altceva. Că dacă nu transpunem această directivă care să dea forţă acestui principiu, acestui concept fundamental în continuare, vom avea oameni care vor suferi. Pentru mine suferinţa şi nedreptatea care se face unor oameni e mai importantă că plătesc 100.000 de euro pe zi. (…) Practicile acestea care au fost caracteristice pentru DNA în ultimii ani ar putea să continue şi să îi afecteze pe oameni aşa cum s-au întâmplat până acum”, a mai spus Tăriceanu.

Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement împotriva României pe Directiva UE privind prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, care trebuia să fie implementată până în luna aprilie 2018.

Valeriu Motoc