Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu afirmă într-un editorial publicat în Mediafax că preşedintele Klaus Iohannis a suferit la Bruxelles un eşec de proporţii la negocierea sumelor care vor reveni României prin bugetul multianual şi programul de relansare postpandemie şi atrage atenţia asupra clauzelor periculoase care vin la pachet.„Dacă o parte din banii daţi se vor întoarce, sub forma unor contracte grase, către companiile din acele ţări, atunci o să se aprobe aceste cheltuieli. Dacă nu, alocarea o să se blocheze!”, consideră Tăriceanu.
„În speranţa că s-au evaporat aburii şampaniilor băute la Cotroceni, vă invit să stăm cu picioarele în apă rece şi să analizăm ce ştim, până astăzi, despre ‘rezultatele istorice’ ale alocării banilor europeni.
Ca o primă remarca m-aş opri la strategia ‘marelui licurici’ pe care văd că domnul Iohannis a preluat-o din mers de la predecesorul său. Ideea de a nu avea opinii proprii, de a nu îţi susţine cauza bazându-te pe ‘fratele mai mare’ nu prea functionează, mai ales în vremuri de criză. Pentru că şi ‘fraţii mai mari’ au propriile familii şi propriile probleme şi, după cum se zice în popor, cămaşa e mai aproape ca vestonul.
Deci ce s-a întâmplat la Bruxelles?
În primul rând aş vrea să nu cădem în capcana celor 4 zile şi 4 nopți de negocieri şi să ne închipuim cumva că în tot acest timp liderii europeni s-au duelat asiduu şi cel care a câştigat a luat cea mai mare alocaţie. Subiectul principal nu a fost despre câţi bani ia fiecare ţară, ci mai ales despre cum controlează cei mari banii pe care îi vor lua cei mai mici.
Aşa că ‘donatorii’ au inventat un sistem de clauze destul de vagi şi imprecise care condiţioneaza primirea acestor bani. Ştim cu toţii despre clauza respectării statului de drept! Sperăm doar că statul de drept nu este cel în care serviciile, instanţele şi parchetele sunt într-o mare frăţie şi trag, împreună, sforile justiţiei! Mai sperăm şi că liderii Uniunii recunosc, chiar dacă le e ruşine să admită, că reîntoarcerea la protocoalele secrete este împotriva unui stat de drept şi nu în favoarea lui!
Există însă clauze mai puţin spectaculoase, dar mult mai periculoase. Ca de exemplu ca aceşti bani, chiar alocaţi fiind, sunt supusi aprobării ulterioare. Ei trebuie validaţi de 55% din ţările membre care să reprezinte minimum 65% din populatia totală a Uniunii! Vă las pe dvs să socotiţi care ar fi aceste ţări, dar în traducere liberă eu citesc cam aşa: dacă o parte din banii daţi se vor întoarce, sub forma unor contracte grase, către companiile din acele ţări, atunci o să se aprobe aceste cheltuieli. Dacă nu, alocarea o să se blocheze! Prietenii ştiu de ce!
Acuma, cam ştim care sunt ţările care au companii naţionale sau multinaţionale care lucrează în România. Că fac şosele, poduri, căi ferate, spitale sau vând echipamente, ele sunt beneficiarele indirecte ale acestor bani europeni. Ce fel de companii capabile să presteze contracte în alte ţări are România? Probabil că le numărăm pe degetele de la o mână!
În al doilea rând, întârzierea în adoptarea sumelor alocate nu a venit de la îngrijorarea că aceste fonduri vor pune pe butuci Uniunea (să fim serioşi, toţi ştiu că nu suntem capabili sa tragem mai mult de 1/3 din aceste sume), ci de oportunitatea folosită de unele ţări de a-şi mai micşora contribuţia la bugetul UE. Nu pot decât să privesc cu invidie şi chiar admiraţie felul în care Olanda, Austria, Suedia, Finlanda şi Danemarca, subtil şi ingenios împinse în faţă de “fratele mai mare”, şi-au jucat cărţile obţinând în final, pentru ele şi doar pentru ele, reduceri importante la contribuţiile pentru UE.
Nu e prost cine cere, e prost cine da, zice proverbul! Aceste reduceri obţinute de ei le vom compensa cu toţii prin mărirea procentului din PIB pe care îl vom plăti la bugetul UE.
În al treilea rând este bine de ştiut că dincolo de alocările naţionale s-au decis şi o serie de alocări suplimentare care iau în calcul câteva criterii: situaţia în care populaţia unui stat membru este în scădere cu peste 1% pe an (în perioada 2007-2009 si 2016-2018) unde aş zice că şi noi ne-am fi calificat. Aici alocarea suplimentară fiind de 500 euro/capita (adică pe persoană pierdută). Alte criterii unde cred că ne-am fi putut califica, dar Preşedintele Nostru nu a cerut nimic: situaţia în care un stat membru are zone mai puţin dezvoltate pe teritoriul său, compensarea fiind de 400 de milioane euro. Sau încurajarea competivităţii, creşterii economice şi creării de locuri de muncă.
Totodată, sub umbrela politicii Agricole commune, au fost alocate sume suplimentare pentru acele state membre al căror sector agricol se confruntă cu probleme structurale. Parcă ne descrie pe noi, nu?
Despre suma obţinută de România este greu să comentezi. Suntem a şasea ţară ca populaţie, a şaptea ca suprafaţă şi am primit aproximativ 4% din alocări. Polonia, care este într-adevăr mai mare decât noi, a obţinut dublul sumei noastre. Grecia care este jumătate cât noi a obţinut cam aceeaşi sumă ca noi (72 miliarde euro). Probabil că am fi putut obţine mai mult dacă nu am fi stat cu capul plecat, dacă dl Iohannis ar fi avut competenţa si dorinţa să facă ceva pentru România!
Nu cred în strategia asta cu capul plecat. Polonia este doar un exemplu, dar putem să tragem cu ochiul şi la vecinii bulgari care au luat suplimentar 200 milioane euro pentru regiuni mai puţin dezvoltate (oare Moldova noastră nu s-ar fi calificat?), Cehia care a luat 1,55 miliarde euro pentru sporirea gradului de coeziune. La sectorul agricol au punctat cu alocări suplimentare Grecia (300 milioane euro), Slovacia (200 milioane euro), Croaţia (100 milioane euro), Franţa (1,6 miliarde euro). România nu a fost luată în calcul în pofida situaţiei dificile atât a regiunilor în tranziţie. cât şi din agricultură. Nu ştim dacă dl Iohannis a fost doar depăşit de situaţie sau vorbim din nou de incompetenţă pe care a mai probat-o şi cu alte ocazii dar este cert că modelul cu a trimite un ‘Preşedinte Ficus’ să negocieze la Bruxelles continuă să fie o idee foarte proastă!
Nu doar suma alocată mă deranjează, ci faptul că aceşti bani au foarte multe condiţionări politice şi mai ales că aceşti bani întârzie nepermis de mult. Economia noastră, si cred că şi economiile europene, are mare nevoie de fonduri acum şi perspectiva acestor bani peste 2 sau 3 ani nu mă mulţumeşte. Ca să nu mai spun că acest gen de negocieri prelungite îţi dau şansa să deschizi subiecte şi teme politice importante şi era un moment bun să închidem odată cu MCV şi să primim acordul pentru intrarea în Schengen, pentru că tot îndeplinim toate condiţiile!
Cam aşa citesc eu ce s-a întâmplat la Bruxelles în cele 4 zile si 4 nopţi de negocieri! Lipsit de vână, de inspiraţie şi de echipă, dl Iohannis nu a cerut nimic, nu a spus nimic şi a acceptat ce i s-a dat! Deci nu vorbim de nici un fel de succes personal al dlui Iohannis, aşa cum trâmbiţeaza presa de partid, ci vorbim despre un eşec de proporţii care ne va urmări mult timp de acum chiar şi dupa ce actualul preşedinte va părăsi Palatul Cotroceni!”.