1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:00
No menu items!

Tânăr suspectat de activităţi teroriste în străinătate arestat de poliţia britanică

spot_img

arestat

Un tânăr care se întorcea de la Istanbul, suspectat de activităţi teroriste în străinătate, a fost arestat pe aeroportul londonez Stansted, a anunţat poliţia britanică, informează AFP.

Poliţia a refuzat să precizeze dacă această arestare, care a avut loc la ora locală 20.40, la Stansted, revenind din Istanbul, via Stuttgart, ar avea vreo legătură cu conflictul din Siria, unde sute de britanici luptă pentru grupări islamiste. Un purtător de cuvânt a precizat pentru AFP că aceasta nu a fost determinată de „o ameninţare la adresa Marii Britanii”.

Tânărul în vârstă de 21 de ani este suspectat de „implicare în comiterea, pregătirea şi instigare la acte teroriste”, potrivit unui comunicat al Scotland Yard.

În acelaşi context, doi tineri de 21 de ani, ambii din Birmingham, suspectaţi că au plecat în mai anul trecut în Siria pentru activităţi de terorism au fost arestaţi pe 13 ianuarie, la Heathrow, în momentul în care se întorceau de la Istanbul. Mohammed Nahin Ahmed şi Yusuf Sarwar, au fost inculpaţi vineri şi au compărut sâmbătă în faţa justiţiei.

Mama lui Yusuf Sarwar ar fi găsit indicii că fiul său s-a angajat în „jihad” şi a avertizat poliţia, au relatat forţele de ordine. El şi-a exprimat dorinţa de a se alătura unei grupări suspectate că ar avea legături cu Frontul Al-Nusra, afiliat la Al-Qaida şi a lăsat instrucţiuni privind rezilierea contractului său de telefonie mobilă şi achitarea datoriilor sale, potrivit poliţiei.

Într-un caz distinct, un alt tânăr din Birmingham, suspectat că a participat la o tabără de antrenament din Siria, a fost arestat vineri, după ce sosit pe aeroportul londonez Gatwick, venind de la Istanbul.

Un fost membru al unei grupări islamiste a anunţat pentru publicaţia Daily Telegraph că Al-Qaida ar antrena sute de britanici care luptă în Siria să declanşeze atacuri atunci când se vor întoarce în ţara lor.

Fenomenul nu se limitează doar la Marea Britanie. Franţa şi Belgia sunt îngrijorate de asemenea de numărul în creştere al cetăţenilor lor ce se alătură unor grupări islamiste care luptă în Siria.

C.A.