-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:05
No menu items!

Tânăr înjunghiat mortal pe o stradă din Constanţa

spot_img

Un bărbat în vârstă de de aproximativ 30 de ani a fost înjunghiat mortal, în noaptea de marți spre miercuri, pe o stradă din municipiul Constanţa, iar agresorul este căutat de oamenii legii. Atacul a fost surprins de camerele de supraveghere montate pe un imobil din zonă.

Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 2.30, bărbatul, însoțit de un prieten, mergeau pe strada Radu Calomfirescu din cartierul Piaţa Chiliei din Constanţa, iar la un moment dat au fost abordaţi de două persoane. După o scurtă discuţie, una dintre cele două persoane a scos un cuţit și l-a înjunghiat pe tânărul de aproximativ 30 de ani, provocându-i leziuni la picioare. După atac, agresorul și cel care-l însoțea au fugit în direcţii diferite.

Însoţitorul tânărului rănit a sunat la numărul de urgență 112, la faţa locului ajungând în scurt timp o ambulanţă. Victima a fost resuscitată de medicii de pe ambulanţă şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, însă, pentru că în urma celor două lovituri i-au fost secţionate arterele femurale, a decedat.

Polițiștii au instituit filtre la toate ieşirile din oraş pentru prinderea agresorilor. Fapta a avut loc în apropierea unui imobil care avea montată o cameră de supraveghere, iar imaginile înregistrate i-ar putea ajuta pe anchetatori în identificarea rapidă și în reținerea asasinului.

Anchetatorii au format deja un cerc de suspecţi, iar mai multe persoane, martori în acest caz, au fost convocate la audieri.

R.D.